SECRETUL PĂRINȚILOR CARE NU SE RĂTĂCESC

SECRETUL PĂRINȚILOR CARE NU SE RĂTĂCESC

Există o mulțime de involuntare momente în viața noastră în care, în ciuda poveștii personale de viață, oricât de apăsătoare, devenim imponderali, recunoscători, iubitori, fericiți, optimiști. Stările acestea sunt căutate de călugări și practicieni spirituali, în rugăciuni și meditații, adunate și capitalizate în timp până la obișnuința naturală a sufletului de a se alinia instant la ele.

Omul de rând le are pur și simplu și le pierde la fel de ușor. Sunt  semne ale existenței de dincolo de formă, sunt reasigurări subtile că viața este mai mult decât întreținerea ritmurilor fizice și cognitive.

Pe un stadion încărcat de câteva zeci de mii de inimi oprite pentru o secundă înainte de ultima lovitură de pedeapsă, când scorul agață de un ultim salvator șut – ați trăit secunda aceea când toată lumea îngheață într-o singură nerespirație colectivă? Ați prins emoția care răscolește sincron toată suprafața pielii și sentimentul că ești una cu toți ceilalți, că există o frăție misterioasă a speciei întru așteptare, ratare sau triumf? Ați lăsat pe șira spinării să curgă vibrația din filmarea aceea, de dinaintea unui concert când aproape 70 000 mii de oameni cântă la unison Bohemian Rapsody, animând, dincolo de spectacolul propriu-zis, nu numai o bandă de fundal, dar și întreaga suflare compusă din atâți necunoscuți?

V-ați simțit frați cu celălalt în fața cerului întunecat de dinaintea unei spectaculoase furtuni sau a unui rezultat electoral prognozat la limita răbdărilor istorice? Ați simțit că puteți transforma o lume întreagă aprinzându-vă luminile telefoanelor la proteste, odată cu încă alte câteva mii de semeni?

Nu e nimic cinic sau ironic în întrebările de mai sus, ci o amintire  a stărilor de grație pe care umanitatea le resimte uneori, a bucuriei neplanificate de ne trezi cumva toți în unul, de a funcționa – chiar și pentru o secundă cotidiană – interconectați, ca o masă fluidă de suflete-pereche.

Aceeași iluminare personală și colectivă însoțește negreșit nașterea copiilor. Pentru minute în șir suntem doar recunoscători, inundați de mulțumire în cele mai uitate colțuri ale inimii, revitalizați ca de o reînnoire personală incredibilă, de o așteptată și nesperată prelungire și reciclare a deja obositei noastre existențe. El stă acolo mic, întins, neputincios, câteodată nici prea frumos – și, totuși, tot ce simțim în fața lui este că bucata aceea de trup însuflețit e mai presus de noi, e salvatoare prin bucuria limpede pe care o aduce, e suficientă, nechestionabilă; nu simțim nevoia să îi pretindem nimic, nu avem așteptări de la el, nici cuvinte care să îl compare. Abia după câteva zile, când, adus acasă, începe să plângă, să sughită sau să i se învinețească buzele în sincope respiratorii firești, începem să îl administrăm, măsurăm, să îl cântărim, să îl înghesuim îngrijorați în statistici.

După starea de ridicare a spiritului pe cele mai ascuțite culmi de bucurie și apreciere a vieții, încep, la scurt timp, normarea ei, punerea ei la îndoială, așezarea pe cântar, prăbușirea în brațele fricii de a nu fi, poate, cel mai potrivit să îi ghidezi creșterea.

Ne promitem, sub anestezia bucuriei depline de după naștere, că nu vom certa niciodată boțul ăsta de viață, că nu îl vom răni, că îl vom proteja și onora până la moarte. Ne congratulăm că este perfect, îl arătăm familiei, prietenilor și facem din următoarele câteva zile o sărbătoare a vieții noastre. Ne punem fotografii cu mânuțele lui în mâinile noastre, hash-tăguim de nu știu câte ori cuvântul magic ”familie” – toate în timp ce, în subsol, încep să inunde apele reci ale nesiguranței: până la urmă, cine din lumea asta îmi garantează că acest copil va fi bine și sănătos? Cine îmi promite mie că nu va suferi  niciodată? Cine mă certifică absolut că sunt și voi fi un părinte bun?

Nimeni.

Încep cele mai catastrofice proiecții, prima panică paralizantă la cea dintâi stare febrilă, prima pândă a scaunului zilnic, primele nopți în supervizarea respirației. Frica începe să-și apese pașii din ce în ce mai strident în casă.

Trec anii – cu frici, cu lacrimi, cu bucurii, cu fotografii care să le înghețe în albume - și, de la promisiunea că ”nu îl voi răni niciodată” sau ”voi fi veșnic recunoscător pentru el” te trezești pe repede înainte în filmul acela în care strigi la el că dacă nu își strânge jucăriile, îl lași singur acasă și pleci fără el în parc, dacă nu își rescrie tema o să ajungă măturător în stradă; te vezi confiscându-i telefonul, pedepsindu-l în casă pentru după-amieze fără prieteni, te vezi îndoindu-te el și justificându-te pentru sine că ”parcă așa a fost copilul ăsta de la început, încăpățânat și neascultător”.

Începi să cauți o ciudată alinare că poate încă din fabricație a fost ceva în neregulă.

Și în relația cu propriul copil – spun psihologii – există un proces subtil de dezîndrăgostire treptată. Ca între perechile de adulți, ești absolut fascinat la început de celălalt, până ce fiecare începe să dea de-o parte vălul care i s-a așezat inițial pe ochi și să îl vadă pe celălalt, în lumina rece și neiertătoare a zilei – așa cum este el. Pentru cei mai neantrenați dintre noi, încep reproșurile, ironiile și pretențiile de tip ”schimbă-te pentru mine, dacă mă iubești cu adevărat”.

Oricât de crud ar suna, și în relația cu propriii copii, acest moment al adevărului se instalează treptat și începem să îi vedem cu ochii mai limpezi: sunt diferiți și distincți de noi, au venit pe lume cu anumite dominante nealese expres de mama și tata, sunt iraționali, vorbesc altă limbă, sunt dezordonați, murdari, mincinoși și mofturoși; după 7 ani îndrăznesc chiar să își aparțină și mai mult sieși, să iasă din ”ascultare”, iar la 11-12 ani să te împungă cu impertinență suprinzătoare: ”dar pe mine m-a întrebat cineva dacă vreau asta?”. Părintele devine din ce în ce mai conștient că în relația lor ”s-a rupt” ceva.

Copiii și relațiile prin definiție curg, se mișcă, se schimbă. Singurul lucru însă care trebuie să rămână mereu în aceeași priză este amintirea stării de grație și mulțumire necondiționată pe care ai trăit-o la nașterea lui. Acela este singurul punct de reper, singurul sistem de referință de lângă care te poți abate oricât, fără însă să te deconectezi de la el.

Majoritatea părinților sau adulților aflați în relații – unul cu celălalt sau cu propriii copii - pierd această amintire și speranță: că există ceva mai mult și mai puternic de dincolo de noi, acel ceva pe care și cei mai sceptici, și cei mai necredincioși dintre noi – îl simțim în câteva fulgurări de momente ale vieților noastre.

Cred că cine își amintește din când în când că iarba și copacii nu ne aparțin, copiii nu ne aparțin, aerul și respirația nu ne aparțin, sunt involuntare, cresc fără efortul nostru exclusiv – știe să își crească familia în starea aceea de iluminare sau optimism care bate fricile, rușinea și judecata. Măcar uneori.

În anii mei de lucru lângă familii și copii, mi-am întărit convingerea experimentând direct, că mamele care au puterea vizualizării optimiste a viitorului și-și trăiesc viața din toată inima insuflă copiilor lor o energie vitală comparabilă cu a celorlalți din clasă. O anumită stare de încredere în propriul copil și în energia care susține viața dincolo de măsurile și planurile noastre concrete se imprimă personalității celui mic în semne mai clare de curaj, risc, spontaneintate și îndrăzneală.

Deci, pentru orice practică parentală sugerată de literatura actuală sau mai veche, pentru orice tip de copil sau oricât de complicată poveste adultă de viață, singurul lucru care trebuie să rămână constant în conștiința noastră este convingerea că viața copiilor noștri nu ne aparține, vine de dincolo de noi, din armonia forței vitale care întreține tot ce mișcă aici, pe pâmânt. În valul imens de sfaturi care însoțesc de pe margini creșterea unui copil, singurul punct de echilibru care îți oferă o anumită sănătate decizională este felul în care ne așezăm conștiința față de ce ne înconjoară: este lumea de lângă noi ostilă? Este viața mea o serie lungă de tehnici și metode de punere la adăpost? Sau aici, unde l-am adus pe lume, se deschide spațiul tuturor posibilităților, cu o curgere a lor dintr-o energie blândă și protectoare?

Este lumea locul unde educația înseamnă rețete pentru datul bun din coate și bătutul apei în picioare pentru menținerea capului la suprafață sau este viața locul unde mă așez întâi în mine, cu bucurie și încredere, așteptând un val inspirat să mă poarte natural? Sunt aici, ca părinte, ca să îl feresc de rău sau să îl ajut să întegreze și experiențele durerii, ale lacrimilor, respingerilor și eșecurilor de tot felul?

Din felul în care noi înșine ne-am poziționat față de lume, din tipul de fereastră de la care privim peste gard, în stradă – copiii învață despre rolul lor cu mult înainte de a recepta cuvinte, explicații și experiențe. Energia trăirilor noastre, frecvența fricilor sau a încrederilor noastre se țes în sistemul lor de ghidaj în mod aproape iremediabil, subconștient. Noi le asigurăm aceste setări inițiale ale minții și ale sistemelor ei de navigare: este copilul meu la pândă, în modul de evitare și anticipare precaută a pericolelor? Sau este, în principal, animat și lăsat să cotrobăie, să se cațăre, să cucerească spațiul în care se mișcă?

O anumită stare de fugă din prezent, de griji pentru viitor, pentru lista de lucruri care trebuie împlinite, pentru următorul moment de gestionat în creșterea unui copil, cu anxietatea depășirii pragurilor de acum și ”rezolvarea” copilăriei cu strategii cât mai eficiente de calmare sau tranzitare a momentelor prezente – este una dintre cele mai toxice energii de așezat între părinte și copil. Fuga adultului din prezent și nevroza nerăbdătoare a facerii următorului lucru contribuie la ruperea comunicării intuitive, nonverbale, energetice, emoționale, de care copilul are nevoie absolută în primii ani de viață și aproape la fel de mult pentru tot restul relației noastre cu ei.

Încrederea în mersul înainte al copilului tău cu o priză deja stabilită în această sursă de energie este fundamentul unei creșteri inspirate și bune. Mind-setul personal este forța de unde ei își calibrează vitalitatea, sănătatea fizică și puterea de a îndrăzni, de a învăța, de a se concentra.

Dacă ne amintim fiorul acelei respirații ținute în fața ultimului penalty sau lacrima de bucurie a unui cântec intonat cu alte câteva mii de semeni, e imposibil să nu recunoaștem că există aici, lângă noi, un adevăr prea adesea aruncat de-o parte de ceea ce numim educație, creștere și maturizare: există o forță uriașă, blândă, caldă, optimistă, nejudecătoare, care ne alimentează pe toți. Este aici, în spațiul dintre atomi, în spațiul dintre mine și tine, în spațiul dintre două gânduri consecutive, dintre două planete vecine, între două trageri de respiratie sau ciocniri de galaxii apropiate.

De aici cresc copiii, și, indiferent de cât de împovărați sau nevindecați încă suntem, revenirea zilnică, pentru cel puțin 5 minute, exersată și forțată chiar, la această amintire a stării de grație pe care am simțit-o la nașterea lor este secretul care ne ține pe drumul cel bun, fără rătăciri definitive. Inducerea conștientă și retrăirea ei în inimă te încarcă, nebănuit, negreșit și miraculos, cu inspirație, decizie și înțelepciune în minte.

 

 

 

 

Citeste tot...

Programul Helikon pentru preșcolari București, 2019 – 2020

Programul Helikon pentru preșcolari București, 2019 – 2020

Pentru grupele permanente de preșcolari ale anului următor (2019-20120),  deschidem  înscrierile la sediul nostru din București (Tineretului, str. Ghe Lupu)

 Programul se recomandă copiilor între 3 și 6 ani. Ca element de noutate, avem două variante de lucru: 8.00 – 13.00 sau 8.00 – 17.00.

Nu este un program tradițional de grădiniță, ci unul derivat din cei 2 ani de experință cu atelierele Helikon, inclusiv cele de testare a preșcolarilor și de feed-back pentru părinți. Activitatea copiilor echivalează conținuturile stabilite la nivel național. Este, totuși, altfel organizată în spațiu și vine cu un alt ritm de lucru.

Programul acoperă toate nevoie de dezvoltare ale unui copil de grădiniță și se desfășoară după o metodă itinerară: fiecare spațiu de lucru nu este o clasă propriu-zisă, ci un atelier separat, condus de câte o educatoare specalizată pe o arie anume de dezvoltare. ”Învățarea” se produce parcurgând zilnic aceste stații  de activitate, dintr-o sală în alta, pe grupe de vârstă omogene sau mixte. Ne bazăm pe o rutină bine structurată, ambițioasă, cu atenție mare către integrarea tuturor tipurilor de experiențe academice, emoționale, fizice, sociale și estetice, potrivite vârstei. Copiii cunosc și lucrează în egală măsură cu toate educatoarele. Stilul de lucru este unul jucăuș, dinamic și motivant, fără judecată, presiune și condiții anume puse pe copii, dar cu un impact deja măsurat - eficient și tranformator în dobândirea naturală aunui ritm de lucru alert, angajat și eficient.

Există un sistem de monitorizare a progresului copiilor, foarte nuanțat, cu feed-back periodic către familii și o procedură de documentare zilnică a activităților, accesibilă tuturor părinților.

Stațiile de lucru ale copiilor includ:

- Program pentru coordonarea și motricitatea fină - pictură, modelaj, colaj;

- Program pentru motricitate grosieră - gimnastică și jocuri de echipă;

- Program de desen (așa cum l-am descris în articolul meu despre importanța reprezentării grafice la vârsta preșcolară);

- Program de antrenament prealfabetar: familiarizarea cu literele, antrenament pentru discriminare fonematică etc;

- Program pentru dezvoltarea gândirii matematice: înțelegerea conceptelor numerice, a relațiilor între mulțimi, jocuri logice, Soroban etc;

- Program pentru cunoașterea lumii vii - se adresează memoriei faptice și capacității de a reține, descrie și conecta informații despre plante, animale, fenomene ale naturii, legi fizice și reacții chimice simple, experimente;

- Program pentru dezvoltarea limbajului: memorizări, povestiri după imagini, joc de rol, dramatizări.

- Program de dans și muzică

-Program de limbă engleză;

-Program de jocuri pentru autocontrol, atenție, gestionare a conflictelor, dezvoltare a toleranței la frustrare, autonomie, organizare;

Niciuna din ariile de mai sus nu este tratată ca disciplină distinctă. Copiii au proiecte lunare cu teme ”wow” din aria lor de interes, fără să simtă că sunt datori cu un tip anume de progres sau de prestație academică. Acestea din urmă, însă, vor fi atent monitorizate și prezentate de Oana Moraru, în întâlniri periodice individuale, cu familiile. Există sprijin permanent pentru toate situațiile care apar în legătură cu dezvoltarea copiilor.

Prin urmare, cele 5 ore de dimineață arată ca un atelier de cercetare și investigare, cu o temă pentru toți și ”misiuni” pentru fiecare echipă (grupuri mici de copii, care lucrează separat, prin rotație la ”stațiile” de stimulare a ariilor de mai sus.) Integrăm în fiecare zi momente de autoreflecție, de stabilire a obiectivelor, de planificare și autoapreciere.

Programul se potrivește foarte bine copiilor care se află cu 1-2 ani înainte de înscrierea la școală, pentru că, prin el, descoperim ce aspecte ale dezvoltării trebuie stimulate, creăm motivații, un ritm anume de lucru, dorința de a finaliza, de a progresa, susținem curiozități, modelăm încrederea, atenția, autocontrolul.

Atmosfera este intensă, ca la antrenament, cu încurajare, tonus și energii ridicate, cu scoaterea copiilor din zona lor de confort atunci când descoperim că este nevoie de intervenții suplimentare - de pildă, pe limbaj, pe coordonare oculo-motorie, pe comunicare socială, logică etc. Nu există concurență, condiționări, disciplinări. Copiii descoperă plăcerea lucrului din energia profesorilor, se simt mereu relevanți, își pot descrie progresul, contribuie cu idei la proiectele lor de grup, sunt insistent încurajați să aibă inițiativă, să își descopere vocea, să își formuleze nevoile și deciziile.

Până la ora 13.00 programul are un caracter alert, antrenant și bine structurat, cu toate stațiile de lucru parcurse de copii, pe nivel și nevoi ale vârstei, și cu un mic-dejun pregătit de acasă, în pachetul copiilor.

Masa de prânz și gustarea de după-amiază, pentru cei care optează pentru program lung, se servesc la ora 13.00, respectiv, 16.00, sunt în sistem catering deja testat cu o firmă din apropierea sediului nostru. Este urmată de o perioadă de odihnă și, până la preluare, de timp și joc liber la dispoziția copiilor, de activități alese de ei sau joc în aer liber. Parcul este practic ”lipit” de clădirea noastră.

Vom înscrie 50 de copii în total, de care se vor ocupa 6 educatoare calificate, pentru 6 săli de lucru, plus una pentru activitățile fizice. Disponibilitatea locurilor depinde de ordinea înscrierilor. Acestea se fac accesând linkul de mai jos, după care, sunteți invitați la o discuție cu Oana Moraru, pentru fixarea informațiilor și înscrierea/selecția copiilor.

Linkul:  https://forms.gle/t9NVfsq5GNuM4XiQ7

                   

Prețul:

8.00 – 13.00: 1800 lei/copil/lună (10 luni calendaristice, cu vacanțe școlare conform programului național, respectate ca atare, fără program asigurat)

8.00 – 17.00: 2600 lei/lună (include masa de prânz și gustarea de după-amiază, fără mic-dejun)

 

 

 

Citeste tot...

Grădinița de vară- centre Helikon București

Grădinița de vară- centre Helikon București

PROGRAMELE DE VARĂ ”HELIKON”

GRĂDINIȚA DE VACANȚĂ-Program adresat copiilor intre 3-6 ani, deja adaptati in colectivitate (prescolari).

1. Este un program de 3 săptămâni din luna Iulie, care poate fi urmat integral sau în variante de câte o săptămână sau două;

2. Atelierele durează 3 ore/zi, cu următoarele intervale de lucru (pentru care veți opta completând link-ul de mai jos):

 9.00 – 12.00 sau  16.00 – 19.00

3. Programul zilnic acoperă toate ariile de dezvoltare preșcolară și are un caracter transformațional. Suntem la a 4-a ediție, după 4 ani de ateliere de evaluare și feed-back și 2 ani de lucru intensiv cu grupuri permanente/săptămânale de copii. Avem un protocol de lucru deja testat și validat în acești ani,  cu efect vizibil pe atenția copiilor, pe gradul de concentrare și implicare, pe gândire logică, creativitate, exprimare și mișcare.

4. Grădinița de vacanță are un caracter dinamic, jucăuș, cu multe activități pe care copiii încă nu le-au întâlnit – chiar și pentru cei care sunt participanții noștri permanenți – jocuri, experimente, puneri în scenă a unor idei și povești, trasee sportive, provocări artistice.

5. Înscrierile se fac pentru 2 sedii, cu două echipe de educatoare diferite:

1.Sediul din Tineretului, str. Ghe. Lupu (9.00 – 12.00 sau 16.00 – 19.00)

2.Sediul din Nord, str. Grigore Gafencu ((9.00 – 12.00 sau 16.00 – 19.00)

 DESCRIEREA RUTINEI ZILNICE

Astfel, copiii au zilnic următoarele secvențe de lucru, cu teme și conținuturi care nu se vor repeta de la o săptămână la alta, în cazul în care optați pentru toate cele trei sesiuni:

  1. Atelierul pentru dezvoltarea motricității fine: pictat,decupat, modelat, desenat, hașurat, colat, pliat,șnuruit, împachetat, asamblat etc.
  2. Atelierul pentru dezvoltarea autocontrolului și a atenției voluntare – jocuri care implică motricitate grosieră, analiză și decizie – jocuri de echipă și probe sportive.
  3. Atelierul pentru dezvoltarea limbajului (joc de rol, memorizări, povestiri, jocuri de limbaj) integrat cu activități matematice și de cunoaștere a mediului (care implică rezolvare de probleme, observare, demonstrații și experimente).
  4. Atelierul pentru muzică și mișcare – de dans și muzică - explorarea unor instrumente simple,de percuție, învățare dansuri și cântece.

Fiecare dintre activitățile de mai sus au loc zilnic, pe durate de câte 30 de minute – în grup mare sau grupuri mici, separate pe vârste. Restul timpului se acordă pauzelor între activități, explorării, jocului liber și programului de servire a gustării. Pentru explorare liberă, există jocuri de rol, jocuri de construcție, sală de bibliotecă și instrumente muzicale, sală de științe, saltele pentru sport, bancă de gimnastică etc.

Le pregătim copiilor însemne – diplome, pașapoarte, crafturi – care să le stimuleze participarea și să creeze sentimente de reușită și triumf. Îi încântă tare mult experimentele, activitățile de echipă, jocurile de rol. Noi insistăm pe formarea deprinderilor de ascultare, atenție voluntară, autocontrol și concentrare.

La finalul modulelor de lucru, fiecare copil primește portofoliul de lucru. Feed-back-ul către părinți se face zilnic, din partea educatoarelor și  în scris, la încheierea programului.

Echipele sunt formate din câte 3 educatoare, cu experiență de mai mulți ani în echipa Helikon – oameni creativi și dinamici, care înțeleg să transforme experiența copiilor alături de noi într-o aventură frumoasă și plină de provocări.

Vă informăm că avem deschise doar 25 de locuri pentru fiecare săptămănă anunțată. 

Locul dvs este rezervat temporar,  în ordinea înscrierilor. Înscrierea se consideră validă numai dupa confirmarea plații.

Pentru a evita mai multe rezervari decât locuri disponibile, detaliile de plată vor fi trimise printr un email, ulterior, primilor înscrisi. Dupa completarea acestui formular- In cazul in care nu primiti detaliile de plata, inseamna ca locurile au fost deja completate. 

Prețul unei săptămâni de lucru: 500 lei

Înscrierea se face accesând link-ul de mai jos: https://forms.gle/XMWgjRzBdzY2JtVw5

Vă așteptăm cu drag!

Oana Moraru

 

 

Citeste tot...

„Copiii noștri sunt pe pragul dintre două lumi“ – partea a doua

„Copiii noștri sunt pe pragul dintre două lumi“ – partea a doua

Cum îți poți ajuta copilul să aibă un echilibru între școală și timpul liber? Cât de liber poate fi timpul liber, mai ales când familia cere performanțe școlare?

Copiii sunt din ce în ce mai asaltați de cerințe, teme, termene-limită, proiecte, activități extrașcolare importante. Viața lor arată de la 6 ani mai ocupată decât a unui adult. Ăsta e rezultatul viziunii bolnave a unei generații de părinți care nu știe să facă altfel lucrurile decât prin stres, acumulare, suprapuneri și încărcare de sarcini. Singura cale de supraviețuire – și a adulților, și a copiilor – într-o lume nebună, dependentă de consum, performanță și falsă productivitate – este cea pe care alte continente au înțeles-o de câteva mii de ani: practica spirituală. Nu mă refer la religii și credințe, ci la cum fiecare tânăr va înțelege că nu poți supraviețui trepidațiilor lumii de azi fără să faci ceva pentru tine și pentru spiritul tău. Fără conștientizarea sinelui și a energiei interioare, fără cunoaștere de sine, ești absolut pierdut în lumea asta mare, dezordonată și contradictorie chiar și pe tărâmul celor mai rigide științe. Și pradă manipulărilor de tot felul.

Cum poți face față ca părinte avalanșei de tentații, unele chiar periculoase, care îi înconjoară pe copii și pe adolescenți?

Când vorbim de tentații, facem o mare nedreptate copilului care a crescut cu noi în casă: e ca și cum îl considerăm deodată incapabil de apărare, de discernământ. Mai mult, e ca și cum noi nici n-am fost acolo până la vârsta adolescenței ca să îi cunoaștem exact „scutul“ ăsta în fața lumii – unul de care, se presupune, suntem direct responsabili. Lumea are tentații infinite încă de când copilul începe să meargă. Dacă îl ferim fără să îi modelăm alegerea, sigur că în adolescență se va simți liber, ca atunci când avea 3 ani și era în fața rafturilor cu bomboane. Sigur că va îmbrățișa tentațiile, pentru că nu există filtru interior deja creat și modelat. Cu ce greșesc părinții? Uită să-și mai crească copiii și după ce fizic aceștia s-au făcut mari. După 11-12 ani, părinții nici nu prea mai dau pe la școală, vorbesc puțin cu copiii lor; cumva respiră ușurați că au crescut. Realitatea e că cele mai importante moduri de operare în viață se formează între 12 și 24 de ani, și că, în intervalul acesta tinerii au nevoie de mentori, de adevărații „crescători“. Părinții uită să se reinventeze, să devină parteneri inspiraționali pentru copiii lor. Cad prea mult în judecăți, pretenții și speech-uri motivaționale, de pe poziții de putere la care creierul adolescent este programat să facă alergie pur și simplu. Pentru că se află în perioada de desprindere a identității sale de familie, orice poziție autoritară sau proiecție a fricii parentale îl îndepărtează. Adevăratul rol al părintelul se vede în adolescența copilului său, când, din tutore trebuie să devină mentor sau maestru personal. Pentru asta copilul trebuie să aibă de ce să îl admire cu adevărat.

Se mai poate manifesta controlul părinților, la vârsta adolescenței? Cum?

Controlul nu se poate manifesta niciodată în relațiile autentice. O ființă umană care o iubește pe cealaltă nu o poate controla. Una și cu alta sunt energii total opuse. Singurul lucru pe care un părinte îl are în control este el însuși: ce simte, ce spune, cum gândește, cum judecă, cum reacționează, cum își proiectează mediul casei ca să ofere copilului cele mai bune oportunități. Un copil care crește lângă un adult conștient, care știe ce vrea, de unde vine, împăcat cu viața lui – se află în suficientă armonie cu părinții lui cât să nu fie nevoie de control, adică de ceva de dincolo de voința și judecata lui. Și se află deja și în posesia unui sistem de ghidaj interior care îl orientează în viață. Adolescenții au nevoie să își facă propriile greșeli, au nevoie de suferințele lor. Niciun părinte din lume nu a reușit să controleze asta, decât cu prețul știrbirii identității copilului lui.

Ce instrumente mai ai ca părinte în fața unui copil /adolescent pe care nu-l interesează școala?

Nu-i nimic dacă nu-l interesează școala. Sunt multe alte felii ale identității unui om din care pot crește lucruri minunate pentru viața lui. Părintele trebuie să lase judecata lumii la o parte și să se uite clar și limpede în inima copilului lui, fără critică, cu dragoste și acceptare: cine e copilul lui, ce îi aduce bucurie, ce îi place să facă. Și să susțină orice aduce bcurie și senzația de creștere. Nu există ființă pe lumea asta care să nu-și dorească să crească. Există doar oameni cărora li s-au îndesat pe gât părerile și adevărurile altora.

Spuneți undeva că suntem pentru copiii noștri un fel de inspectori sanitari ai emoțiilor – le sortăm pe cele rele de cele bune, le pansăm imediat rănile, îi mituim să își înghită durerile, să-și uite neliniștile. Ne face nouă bine să îi vedem curați, cuminți și fericiți. Ne face bine nouă și ego-urilor noastre pline deja de răni de tot felul, să ne vizualizăm copiii într-o lumină pură, într-un ambalaj nedesfăcut încă. Ne pansăm deziluziile cu iluzia că măcar copiii noștri n-au pornit încă pe drumul care ne-au tocit deja călcâiele. Vă invit să comentați acestea în raport cu școala. Când apare această 
atitudine, este benefică?

Desigur, nu toți părinții sunt așa. Vorbeam acolo de o categorie de părinți superprotectivi, ambițioși, dar încă nevindecați, necrescuți cu adevărat în sinele lor adult. Și în raport cu școala a apărut acest protecționism bolnăvicios. Știu o mulțime de familii care caută medii mai relaxate, unde copiii sunt lăsați să facă ce vor, fără să pună în cumpănă și ideea că, în fapt, creșterea intelectuală se face și cu puțină durere, cu sacrificii, cu tensiune interioară și amânarea recompenselor. Dacă ne învățăm copiii de mici să le fie ușor, aceeași senzație o vor căuta și când creierul lor va fi provocat la limita aceea când răspunsul sau soluția nu vine spontan. Paradoxal, acești părinți caută creștere intelectuală, dar, în caracter, pun slăbiciuni „consistente“, cu intențiile cele mai inocente. Un copil încheiat la șiret până la 7 ani nu va sta să citească de 5 ori textul unei probleme, ca să îi dibuie soluția. Va cere ajutor imediat și se va autovictimiza când nu îi iese treaba din prima. Va căuta vinovați sau va căuta cârje – meditatori sau pretexte de schimbare a mediului școlar. De aceea vorbeam despre faptul că singurul nostru control asupra acestor lucruri este controlul interior: cât finesse emoțional am eu ca să știu să întârzii recompensa, cât știu să îl las să se chinuie cu toate lucrurile pe care le poate face singur, dar care, desigur, vor merge bine abia la a 10-a încercare? Câtă vindecare interioară și creștere de sine să fac ca adult, ca să stau de-o parte, să fac loc pentru creșterea de sine a copilului meu?

Sunt de preferat părinții care cred în fermitate și autoritate? Vă întreb toate acestea pentru că integrarea armonioasă în școlă a copiilor este fundamentală pentru viitorul lor. Sau cel puțin așa cred încă o muțime de părinți.

Fermitatea și autoritatea adevărate și bune nu vin din nevoia de control sau din teama că tânărul se strică dacă nu intervin eu. Orice adult puternic, care se știe pe sine și își trăiește viața în acord cu cine știe că e, fără mari conflicte și falii interioare, are fermitate naturală. Copiii știu să distingă ușor forța care vine din interior sau forța care vine din vorbe. Copiii preferă adulții puternici. Cresc mai liniștiți și mai sănătoși emoțional lângă părinții care pun limite cu zâmbetul pe buze, fără să poată scana în ei nicio urmă de îndoială, vinovăție sau inconsistență personală. Fără autoritate, ești un adult care transmite, la nivel inconștient copilului, că nu ești suficient de puternic să te descurci cu el. Prin urmare, el, copilul, trebuie că are ceva defect inerent de vreme ce însuși tata sau însăși mama nu au putere să acționeze sau să gândească limpede și consecvent în legătură cu viața lui.

Când școala nu asigură atmosfera necesară pentru adaptare scolară și  nu stimulează dorința de a învăța a copilului, părintele poate face altceva decât să schimbe instituția de învățământ? Poate suplini neajunsurile sistemului? Cum?

Nu, din păcate familia nu poate suplini ce nu face școala. Cum nici școala nu poate face progres academic cu copilul mutilat sufletește acasă.

Cu toate astea, un copil care nu are parte de o școală ideală – cum sigur nici parte n-a avut nimeni de părinți ideali – mai are încă ceva în destinul lui, la fel de valoros și poate și mai mult: se are pe sine. Orice copil trebuie să învețe asta de mic, de la părinții lui sau de la mentorii lui: că fiecare destin e mai presus de întâmplarea fizică a cuplului care l-a născut sau de contextul istoric și cultural în care înoată. Copilului căruia îi dai de mic acest adevăr – că se are pe sine, că e dator să fie atent la ce simte el, ce își dorește el, ce gândește, ce îi place, ce are de zis și oferit lumii – va fi copilul cu suficientă direcție și șanse de realizare, indiferent de ce poate să facă școala sau familia pentru el.

Cât transmite o școală sau o țară unui destin este, desigur, relevant, dar nu fundamental. Motivul pentru care avem atâți copii dezinteresați și plictisiți este că prea puțini dintre noi le vorbim despre forța asta interioară și prea mulți îi predăm de mici iluziei că viața este despre validare de sine în ochii celorlalți.

În cultura noastră educațională, copiii sunt încă, în mare parte, siliți să învețe.

Generația lor va face treabă altfel: doar dacă li se potrivește, dacă se simt bine cu ea; vor schimba multe slujbe, nu vor avea proprietăți stabile și nici atașamente inutile.

Un copil încheiat la șiret până la 7 ani nu va sta să citească de 5 ori textul unei probleme, ca să îi dibuie soluția. Va cere ajutor imediat și se va autovictimiza când nu îi iese treaba din prima.

*articol preluat din www.forbes.ro

 

Citeste tot...

Școala ”Helikon” în București

Școala ”Helikon” în București

Pentru că ne-ați trimis deja multe întrebări despre deschiderea Școlii ”Helikon” în București, iată câteva lămuriri, pe scurt:

  • vom deschide în septembrie 2019!
  • nu putem încă da locația exactă – suntem în negocieri pentru mai multe variante de clădire, plasate în zona centrală a Bucureștiului; vom lămuri acest lucru în martie-aprilie, când demarăm procedura pentru toate tipurile de autorizări necesare;
  • ACTUALIZARE
  • Sediul a fost stabilit în sectorul 3, zona Piața Alba Iulia, într-o clădire cu destinație școală și amenajari specifice. 

Citeste tot...

Un nou sediu pentru atelierele Helikon în București!

Un nou sediu pentru atelierele Helikon în București!

La cererea voastră, ne extindem cu atelierele noastre pentru preșcolari și școlari până la clasa a IV-a, în zona de Nord a Bucureștiului. La sediul din Tineretului, unde funcționăm deja de un an, aproape toate locurile sunt completate, deci, vă invităm să citiți despre programul nostru de la a doua locație. (strada Grigore Gafencu, Satul Francez, la 3 min. de parc).

Pentru cine nu ne cunoaște, funcționăm sub numele Agenția pentru Mentorat Educațional Helikon și propunem - deja de un an - școlarilor mici și preșcolarilor,  un program unic în țară: un set de ateliere intensive, cu puternic caracter transformațional pentru motivația copiilor, pentru dezvoltarea atenției, a participării active și a gândirii.

Citeste tot...

Cum sprijini un copil care citește greoi

Cum sprijini un copil care citește greoi

Dacă până la finalul clasei a II-a, problemele de citit ale copilului tău persistă, șansele sunt ca întregul proces de învățare să sufere dramatic și să existe întârzieri în planul logicii și al abstractizării pentru tot restul vieții școlare.

Cititul greoi, cu întreruperi, oboseală și pe litere sau cititul mecanic și neconștient se manifestă mascat încă de la 4-5 ani, când educatoarea ar trebui să observe unele probleme ale discriminării fonematice sau dificultăți de urmărire și orientare în fișa de lucru, probleme de intuiție în exercițiile de despărțire în silabe, de reproducere verbală corectă aunor propoziții etc.

Citeste tot...

Abuzul ascuns al parinților

Abuzul ascuns al parinților "prea buni"

Andrei are 7 ani. Stă posomorât la marginea terenului de sport, lipit de gardul împrejmuitor, și tare ar vrea să intre și el în joc, să paseze mingea, să dea gol, alături de ceilalți 10-12 băieți.

Îl întreb de ce e trist și îl invit să intre pe teren, dar sunt asigurată că ar fi degeaba, că ”mingea oricum nu ajunge la el.”

Citeste tot...

Copiii, educația financiară și fondurile de investiții

Copiii, educația financiară și fondurile de investiții

În currricula relativ recent a claselor P-I-IV, disciplina Matematicii e contopită cu Științele naturii. Copiii fac calcule matematice în vecinătatea unei imagini cu organele corpului uman și schema sistemului circulator. N-au aflat, pesemne, autorii de manual, că Matematica se cuplează, de regulă, cu Economia, cu banii. Că e mai înțelept să asociezi algoritmi de calcul cu nevoi pragmatice de zi cu zi, decât să forțezi integrarea părților unei plante în ora despre adunarea cu trecere peste ordin.

Citeste tot...

Copiii pot învăța orice și oricât

Copiii pot învăța orice și oricât

Lucrăm de trei luni cu două grupe de copii – preșcolari și școlari până la clasa a IV-a - într-un mod riguros, dar diferit de sistemul formal– unul care ne permite să observăm mai limpede ce le aduce bucurie în învățare, care sunt realmente interesele lor, cum rețin mai repede și în ce ritm se formează o deprindere, ce îi motivează, cum colaborează, ce nevoi emoționale sunt în joc la 3 ani, la 6 , la 11 ani etc.

Citeste tot...

M-am săturat de temele copilului meu!

M-am săturat de temele copilului meu!

Pentru că a reînceput școala și pentru că unii dintre voi încă vă luptați acasă cu temele, cu împinsul de la spate al copilului, cu promisiuni, amenințări și rugăminți de tot felul, vă spun mai jos cum am rezolvat noi cu cele mai dificile situații.

Copiii care se lungesc peste măsură la teme, care au "timpi morți", întreruperi multe, nevoia de a-și găsi tot felul de scuze ca să se ridice de la masa de lucru sunt copiii care nu au în repertoriul minții lor acest mod de operare care presupune redirecționarea întregii lor energii către un singur punct, către o singură activitate.

Citeste tot...

„Copiii noștri sunt pe pragul dintre două lumi“-partea întâi

„Copiii noștri sunt pe pragul dintre două lumi“-partea întâi

Părinți și profesori, împreună, trec în fiecare nou an școlar un examen dificil, poate mai greu decât oricare examen al copiilor lor. Despre elevi, despre falsele și adevăratele griji ale părinților, despre lumea în care trăim ne va vorbi Oana Moraru, consultant educațional și fondatoarea școlii private Helikon.

Citeste tot...

La extreme avem olimpici și golani. Cum rămâne cu cei de la mijloc?

La extreme avem olimpici și golani. Cum rămâne cu cei de la mijloc?

Oana Moraru este managerul Centrului Educaţional Helikon din Călărași, fondatoarea platformei educaţionale „Vocea părinţilor”, mentor și publicist educațional, formator și consultant educațional. Ea oferă mentorat educațional în sprijinul elevilor, părinților și profesorilor și adună la un loc o comunitate de părinți educați și informați care să producă schimbarea pentru o educație de calitate.

Citeste tot...

Ministrul Educatiei nu poate fi decat o marioneta. Cine conduce, de fapt, sistemul?

Ministrul Educatiei nu poate fi decat o marioneta. Cine conduce, de fapt, sistemul?

Daca se trezesc suficient de multi parinti si devin suficient de constienti despre nedreptatea care li se intampla copiilor lor in scoli, vor putea, la un moment dat, sa forteze schimbarea.

Citeste tot...

Uitați-vă măcar cinci minute pe zi la copiii voștri ca atunci când i-ați văzut prima dată. Atunci când nu era nevoie de performanțele lor, iar simpla lor prezență era valoroasă

Uitați-vă măcar cinci minute pe zi la copiii voștri ca atunci când i-ați văzut prima dată. Atunci când nu era nevoie de performanțele lor, iar simpla lor prezență era valoroasă

Unul dintre lucrurile care fac tare rău copiilor și pe care noi, părinții și profesorii lor, îl practicăm chiar și din iubire, este comparația pe câtă productivitate aduce în lume mintea lor. Dacă unul e mai isteț, mai rapid, mai logic, mai talentat față de fratele sau colegul său sigur va stârni mai multe laude și aprecieri explicite. Se va simți mai bun decât celălalt. Acesta din urmă va ajunge să creadă despre sine că e mai puțin ca om.

Citeste tot...

Oana Moraru: Suntem ființe emoționale care gândesc. Nu ființe gânditoare care și simt

Oana Moraru: Suntem ființe emoționale care gândesc. Nu ființe gânditoare care și simt

Intr-o viață în care cea mai de preț dorință a oricărui părinte este aceea de a-și ajuta copiii să zboare către o viață fericită – sau măcar să-i lase să-și exerseze singuri plutirea către mâine – cu toții căutăm răspunsuri, mentori, pedagogi care să ne ajute să înțelegem cum funcționează miraculoasa relație dintre copii și părinți, dintre copii și școală, dintre profesori și cei care își pun destinele în mâinile lor.

Citeste tot...

Beția fricilor noastre și părintele treaz

Beția fricilor noastre și părintele treaz

Cei mai puternici declanșatori ai fricilor noastre sunt copiii. Atașamentul puternic trezește, de regulă, și cele mai grozave instincte de protecție.

Ne temem în permanență pentru siguranța și fericirea lor, căci așa suntem programați genetic să îngrijim și să ne îngrijorăm, să protejăm și să procreăm, să supraviețuim și să supra-reacționăm.

Citeste tot...

WAG THE DOG

WAG THE DOG

Există un celebru film american în care șefii unei campanii prezidențiale inventează un dramatic război cu Albania din care potențialul președinte iese legendară figură eroică, numai bună de evitat realul scandal sexual în care era implicat.

Staff-ul eroului nostru angajează un regizor renumit care reușește să creeze ”fake news” cu atâta realism, că țara toată se ambalează emoțional în conflict și primește cu lacrimi în ochi deciziile fictive ale salvatorului.

Citeste tot...

Oana Moraru: Este o mare minciună naţională că elevii noştri au MULT de învăţat

Oana Moraru: Este o mare minciună naţională că elevii noştri au MULT de învăţat

Fiecare început de an școlar aduce, pe lângă un suflu nou și o tonă de entuziasm, și schimbări, cel puțin în teorie. Am stat de vorbă despre școala românească de azi, despre elevi și profesori, cu Oana Moraru, consilier educaţional, fondatoarea şcolii Helikon şi a platformei Vocea Părinţilor, învăţătoare şi profesor. Cu Oana Moraru ne vom întâlni la finalul acestei luni la Atelierele cu mămici de la Connect Hub.

Citeste tot...

De ce instig la „distrugerea școlii românești”

De ce instig la „distrugerea școlii românești”

Există o mare precauție din partea intelectualului român față de mesajul reformării educației româneşti în spiritul "liber" al intereselor, curiozității sau al creativității copiilor. Unii sunt de-a dreptul vehemenți. Oamenii ca mine sunt percepuți ca instigatori naivi la dărâmarea definitivă a ce era odinioară serios şi structurat.

Citeste tot...

Pedagogia pentru copilul de astăzi

Pedagogia pentru copilul de astăzi

Copiii de astăzi vin în clase cu mintea predispusă să recepteze și să integreze noul cu ajutorul imaginilor rapide, al videoclipurilor, al stimulilor colorați, puternici; au nevoie de fragmentare măruntă a cerințelor, de feed-back imediat, de stabilire de mize și misiuni în învățare. De multe ori, învățarea devine un fel de contract între ei și profesori, între ei și familie. Contra-timp, cu miză, cu un câștig palpabil.

Citeste tot...

În viață mai faci și ce nu-ți place?!

În viață mai faci și ce nu-ți place?!

”În viață trebuie să mai faci și ce nu-ți place”

Am auzit asta de mii de ori, copil fiind, de la părinți și profesori. Acum o aud des de la părinții copiilor care cresc sub ochii mei, în școală.

E un fel de axiomă, de propoziție neinterogată, pe care toți o luăm ca atare. Le-o turnăm copiilor pe gât de câte ori comentează că au teme multe, că n-au chef să-și facă ordine în cameră sau să ducă la bun sfârșit vreo sarcină administrativă.

Citeste tot...

Iubirea nu e totul

Iubirea nu e totul

Nu cred că dragostea este ingredientul-cheie în creșterea unui copil. Am văzut prea mulți părinți care, în numele iubirii, mutilează - uneori, cu cele mai bune intenții.

În numele iubirii, mulți copii devin dependenți și fricoși, opoziționiști sau blazați, incapabili să își trăiască mai târziu propria viață, de teamă să nu dezamăgească, de teamă că nu dau înapoi, cu recunoștință, ceea ce părinții lor le-au amintit mereu că înseamnă un sacrificiu în numele creșterii lor.

Citeste tot...

Mândri că suntem mediocri

Mândri că suntem mediocri

Noile rezultate la testele PISA arată că procentul de ”top performers” este în România de doar 4%, față de media internațională care e 16%. Povestea despre olimpicii români e un mit – nu în sensul că aceștia nu există, ci în reflecția simplă că procentul lor este mult prea mic ca să contituie o forță de resuscitare a stagnării noastre naționale.

Citeste tot...

Inspecția sanitară a emoțiilor noastre

Inspecția sanitară a emoțiilor noastre

Un cuplu foarte simpatic îmi povestea aseară că s-a hotărât să ofere copilului lor, măcar pentru primii lui 7 ani de viață, o lume bine păzită de umbre, rele, dezamăgiri. ”Măcar acum, în copilărie, am vrea să o creștem cu impresia că lumea e bună și frumoasă!”
 

Citeste tot...

Parentingul – impotență sau abundență?

Parentingul – impotență sau abundență?

Lângă un copil care greșește, poți să vii în ajutor din două locuri complet diferite. Poți să acționezi dintr-un loc al impotenței sau dintr-unul al abundenței.

Citeste tot...

Oana Moraru: ”Copiii care citesc mult învață să ruleze nu numai imagini, ci și emoții, opinii și valori”

Oana Moraru: ”Copiii care citesc mult învață să ruleze nu numai imagini, ci și emoții, opinii și valori”

Copiii care citesc au sistem de ghidaj interior cu mult mai sofisticat decât restul, spune Oana Moraru, consultant educaţional și fondatoare a Şcolii Helikon din Călăraşi, în cadrul unui interviu acordat Totul Despre Mame. Ea vorbește despre importanța lecturii încă de la vârstă fragedă și despre avantajele pe care le are un copil care descoperă lumea și prin intermediul cărților.

Citeste tot...

Gândirea se învață!

Gândirea se învață!

Public mai jos un articol al prof. Constantin Lomaca, director de curriculum la un liceu internațional din Germania, formator de cadre didactice și lector pe teme de educație la diferite conferințe de specialitate în lume.
 

Citeste tot...

Ucide educația modernă perfomanța?

Ucide educația modernă perfomanța?

Este adevărat că educația modernă nu produce performanță? Este adevărat că orele interactive, bazate pe învățarea prin descoperire, prin proiect, colaborare, conversație deschisă – vin dintr-un model care a coborât standardele academice pretutindeni în lume? E adevărat că cei mai realizați tineri sunt aceia care au păstrat stilul studiului serios, disciplinat, cu rigorile lucrului individual, al sudorii, al persistenței și prin sacrificiul confortului personal?

Citeste tot...

Unde se potrivește elevul daco-romano-olimpic?

Unde se potrivește elevul daco-romano-olimpic?

Într-o școală din Suedia am văzut că, la finalul de lecție și de program, elevii se adunau în cerc lângă fotografii luate de un alt profesor, în timpul zilei. Se revedeau pe ei în imagini, lucrând. Făceau în grup, un exercițiu de rememorare a orei sau a zilei, a lucrurilor pe care le-au gândit sau înfăptuit.

Citeste tot...

De ce nu citesc copiii

De ce nu citesc copiii

La conferința de la #Narativ, am fost invitată să vorbesc profesorilor despre plăcerea lecturii.

În cap am avut mereu adevărul trist despre care Ministerul Educației se ferește să comenteze: acela că avem cei mai mulți analfabeți funcționali din Europa: adică rușinos de mulți copii care citesc mecanic, fără să înțeleagă ce spune textul.

Citeste tot...

Manual de Fericire pentru clasa I

Manual de Fericire pentru clasa I

Mihnea are 8 ani. În pauzele dintre ore, inspectează concentrat gardul verde de pe marginea aleilor, ca să găsească gărgărițe și păianjeni. Vorbește cu pasiune despre formele și culorile gândacilor, este foarte direct și spontan, are ochii vii și puterea de a te scana dintr-o privire. Când se așază în bancă, are un aer posac și condescendent. Îi face pe plac învățătoarei – stă adică relativ cuminte și își copiază șirurile de cuvinte de pe tablă, socotește în ritm cu ceilalți, iar când primește reproșuri de orice fel, are de obicei o privire ironică, pe sub sprâncene și înțelepciunea omului care-și zice ”treacă de la mine!”. Mihnea e un elev bun, dar nu unul fericit.

Citeste tot...

Școlile de înaltă performanță și conducătorii lor

Școlile de înaltă performanță și conducătorii lor

Iată ce îmi scrie un profesor român, plecat de ani buni din țară, director de curriculum pentru o vreme la un liceu în Australia, astăzi – în Germania, pe aceeași funcție de mentorat, creativitate și gândire critică. Îi pun scrisoarea aici, ca să înțelegeți la ce nivel se gândește și prin alte locuri. Domnul în cauză este un bun prieten, Constantin Lomaca, pe care nu încetez să îl dezamăgesc cu veștile proaste din țară și de al cărui optimism și încredere mă amuz într-un registru trist și sceptic-românesc. E suficient să îi citim împreună prima propoziție și să înțelegem unde, de fapt, noi nu înțelegem nimic. Domnul Lomaca chiar crede că, la început de an școlar, fiecare părinte își dorește ca fiul sau fiica lui să aibă o viață fericită! Să citim, deci:

Citeste tot...

Draga mea profesoară...

Draga mea profesoară...

Știu că ai viață grea la catedră. Mi-e suficient să mă plimb vara, pe străzile orașului meu, târziu, ca să înțeleg cu cine ai de-a face în clasă. Îi văd pe bănci scuipând coji de semințe, îi aud băgându-și-o la fiecare cinci cuvinte, le simt privirile pierdute în selfie-urile țuguiate din telefon, mă surprind robotic, chiar și pe mine, lălăind în cap versuri deocheate, scăpate pe geamul deschis al mașinilor barosane din spatele blocului.

Citeste tot...

Pierduți în comparație

Pierduți în comparație

Înainte de a o aduce pe lume, mi-am spus că trebuie să mă dezbrac de ego-ul meu și să o primesc așa cum este, în acceptare totală. Cu alte cuvinte, mi-am spus că poate să iasă și urâtă, poate chiar nici prea deșteaptă, numai sănătoasă să fie. Îmi promisesem că n-o să-mi tratez copilul ca pe o marfă, în comparație cu ce au ceilalți părinți; că n-o s-o arunc în competiții de dragul colecției de diplome pe perete. Eram sigură că eu n-o să fac greșeala părinților noștri, că voi fi liberă de judecăți și cântăriri, că voi fi dincolo de pedepse și recompense în grija ei, ca un ghid și ca un învățăcel, de la ea către mine.

Citeste tot...

Lasă-l să se plictisească!

Lasă-l să se plictisească!

La unul din atelierele de evaluare pentru preșcolari, o mamă îmi povestește că fiica ei de 4 ani are tot ce își dorește acasă – o cameră mare, cu toate jucăriile importante și educative. Mi-a descris spațiul ca pe un magazin imens, cu serii de păpuși, bucătării, costume, mingi și trambuline, puzzle-uri și cuburi etc – la concurență cu orice grădiniță bine dotată. Descrierea ei a venit ca un fel de contră justificativă de bună mamă, interesată de educație, la observația mea că fetița trece rapid de la o activitate la alta, cu timp de concentrare mai mic decât media vârstei; că există un fel de agitație și neliniște în felul în care explorează opțiunile de joacă, fără să se angajeze mai mult de câteva secunde; că aș lucra mai mult la energia pe care o pune într-o singură acțiune, cu accent pe câtă bucurie găsim în finalizarea unui puzzle sau a lecturii unei cărți, de pildă, pentru vârsta ei.

Citeste tot...

Cum să ucizi curiozitatea

Cum să ucizi curiozitatea

Doi educatori diferiți au propus aceeași activitate unor copii de 8 ani. Ambele grupuri au fost invitate în laboratorul de științe, lângă materiale și fișe de observare prezentate cu blândețe, încurajări și anticipare curioasă.

Într-un amestec de apă, oțet și bicarbonat, copiii au observat că în jurul stafidelor scufundate apar baloane mici de aer care le ridică, după o vreme, la suprafață. Au discutat despre ce văd, au notat ingredientele, descrierea fenomenului și concluziile legate de cauza acestuia.

Citeste tot...

Tinerii noștri fragili și inculți

Tinerii noștri fragili și inculți

E din ce în ce mai greu să fii profesor astăzi. Să ții copiii atenți și motivați. Să le obții respectul, să îi faci să te asculte. Școlile, peste tot în lume, au din ce în ce mai mulți tineri cu probleme de învățare. Încă din clasele primare, devine vizibilă neputința lor de a sta în echilibru, liniște și atenție, de a-și concentra energia minții în sarcinile de lucru. Până la adolescență, mulți dezvoltă deja probleme de atitudine și reflexe de abandon și contestare a autorității formale.

Citeste tot...

Mașina de creat slugi

Mașina de creat slugi

Câteva zeci de mii de tineri nu s-au înscris la bacalaureat. Alte câteva zeci de mii nu vor lua examenul. Un oraș întreg de creiere și de potențial uman se pierde pe drum, anual, sau, dimpotrivă, hotărăște că drumul, în sine, nu merită.

Citeste tot...

Interviu cu Oana Moraru: Copiii sunt parte din noi – nu avem nicio scuză pentru ratarea lor

Interviu cu Oana Moraru: Copiii sunt parte din noi – nu avem nicio scuză pentru ratarea lor

De 20 de ani încoace, Oana Moraru dezvoltă un sistem de învățământ particular la Călărași. Se ambiționează să demonstreze că școala, în România, poate și trebuie să însemne mai mult decât o problemă fără de sfârșit, cu miniștri depășiți, profesori incapabili – mulți dintre ei – și părinți care nu mai fac față programelor și manualelor care se schimbă de la un an la altul. Și copiii cu un puternic simț al individualității... Cum ar trebui să fie profesorul ideal pentru acești copii?

Citeste tot...

Evul Mediu al emoțiilor noastre

Evul Mediu al emoțiilor noastre

Am supărat mulți părinți cu o postare plină de judecăți despre cum își atenționează obsesiv, copiii, în parc, asupra siguranței lor fizice: ”Să nu cazi!”, ”Ai grijă, că te împiedici!”, ”Mai încet, să nu te lovești!”. Textul era despre răspunsul anxios și exagerat față de pericolele de pe aleile parcului. Nu pentru că acestea nu există, ci pentru că e foarte important să știm când anume intervenția noastră este e reacție mecanică și o proiecție a nesiguranțelor noastre și când ea e vitală, cu adevărat, pentru starea de bine a copilului. N-am făcut multe nuanțări – dar, e clar, am atins o rană. Ca martor de o jumătate de oră al plimbărilor de Duminică în parc, n-am cum să renunț la certitudinea că în jurul nostru gravitau zeci de familii care împleteau în sufletele copiilor lor mai mult predicții catastrofale, decât intenții clare de curaj, aventură, libertate și autonomie personală.

Citeste tot...

De unde ne vine puterea de viață…

De unde ne vine puterea de viață…

La țară, bunica avea un butoi în curte, bătrân, înalt și gros. Eu îi ziceam ”burtoi”. Acolo turna strivitura de struguri și-mi spunea că trebuie să așteptăm să se facă vin.

Citeste tot...

Cum se strică treaba, de la grădiniță

Cum se strică treaba, de la grădiniță

De 4-5 luni, de când conduc ateliere de evaluare a preșcolarilor, ne-au trecut prin mâini câteva sute de copii din mai multe orașe ale țării. Copii din familii pentru care educația este o prioritate. Nu este un eșantion reprezentativ, nici pretenția unei cercetări nu am. Doar câteva impresii, împărtășite, în egală măsură, de echipa noastră de educatoare:

Citeste tot...

Nu ne mai putem crește copiii nici cu doamne ambițioase, care produc olimpici dresați, nici cu traineri de ocazie care au citit vreo două cărți de parenting

Nu ne mai putem crește copiii nici cu doamne ambițioase, care produc olimpici dresați, nici cu traineri de ocazie care au citit vreo două cărți de parenting

 
De când s-a luat public, în discuție, dezastrul școlii românești, s-a întâmplat, firesc, un fenoment vizibil de polarizare a atitudinilor.

Pe de-o parte, s-au strâns rândurile părinților disperați să își împingă copiii la meditații încă din clasa a II-a; s-a mărit la 35-38 numărul elevilor din clasele conduse de Doamne „bune”; s-au înmulțit postările cu „mândri că avem olimpici mulți”; s-au hotărât clar o groază de familii că bățul, frica și supunerea scot oameni din copiii lor; au crescut înjurătorii naționaliști la adresa ăstora care conspiră, sub pretextul modernizării, la superficialitate și înrobire istorică.

Citeste tot...

Profesorul-fluture (sau Școala ”Butterfly”)

Profesorul-fluture (sau Școala ”Butterfly”)

Profesorii-fluture sunt profesorii care se transformă, cei care depășesc iluzia controlului și a modelelor în care ei îșiși au fost educați. În coconul nostru originar, lucrurile păreau bine delimitate: ”eu sunt la catedră, am o funcție, un catalog, un orar, nu rămâne decât să produc cunoaștere. Copiii se vor fi aliniat în bănci pentru că regulile acceptabilității sociale declanșează automat o predispoziție a creierului pentru ascultare și înțelegere.” În mintea multor profesori lucrurile încă funcționează așa. Eu însămi am în formare, lângă mine, oameni tineri care aspiră să fie ascultați și iubiți de copii, dincolo de ceea ce sunt ei cu ei înșiși și cu viața lor. Oameni care cred că numele din fișa postului creează, în sine, o autoritate și reflexul de respect din partea celui mic.

Citeste tot...

Nota 4 la ”Purtare” pentru părinți și educatori

Nota 4 la ”Purtare” pentru părinți și educatori

Stau adesea de vorbă cu familii dornice să primească de la școala copiilor lor lămuriri mai atente, adevăruri mai nuanțate despre cine este copilul dincolo de ei, atunci când nu este acasă, atunci când are de făcut lucruri și stabilit relații cu ceilalți.

Citeste tot...

Educatori bădărani și copii extratereștri

Educatori bădărani și copii extratereștri

De ce nu prea mai învață copiii noștri? De ce ne este greu cu ei – în școli și acasă?

Unii spun că generațiile de astăzi nu mai știu ce este respectul. Că școala, oricum, nu le mai garantează viitorul, că sunt atâtea modele de reușită în jur, toate – în ciuda educației sau - fără ea.

Citeste tot...

Ce șanse sunt de reformare a școlii noastre?

Ce șanse sunt de reformare a școlii noastre?

S-au lansat, de curând, în dezbatere publică trei proiecte de plan-cadru pentru gimnaziu: adică trei tabele care cuprind numele disciplinelor școlare și numărul de ore alocat fiecăreia.

Citeste tot...

Școala, între creier și inimă

Școala, între creier și inimă

Am auzit adesea prejudecata că ”ciclul primar mai merge-cum-merge în România; la gimnaziu trebuie să facem reformă, că acolo se pierd copiii!”.

Citeste tot...

Fă liniște, că deranjezi!

Fă liniște, că deranjezi!

Am rulat, în fața a 40 de tineri profesori – majoritatea debutanți, un videoclip cu elevi de clasa I, solicitați să aranjeze cronologic o serie de imagini și să construiască o poveste. Fiecare a fost lăsat să termine în ritmul lui și ascultat, individual, în logica propriei înlănțuiri de idei. 

Citeste tot...

Copiii de la țară și mila care ne dărâmă

Copiii de la țară și mila care ne dărâmă

Ultima înmormântare la care a trebuit să mă duc s-a întâmplat la țară. Cortegiul a venit încet, pe drumul uscat de căldură, până la cimitirul mic, înconjurat de plopi. Au sărit de prin ogrăzi o droaie de copii mici și mari, unii desculți, și ni s-au alăturat, croindu-și loc, cu coatele, până lângă groapă. I-am privit tot timpul: ochii lor setoși urmăreau cu o curiozitate și plăcere grozavă mulțimea, cântecul popii, plânsul femeilor și comenzile tehnice ale groparilor.

Citeste tot...

Cum am ajuns un profesor prost, dar bun!

Cum am ajuns un profesor prost, dar bun!

Trebuie să intru la clasa a VIII-a. Sunt profesor de Română și, astăzi, scrie în planificarea mea că trebuie să le bag bine în cap, tuturor, cum se argumentează apartenența la genul liric a unui text la prima vedere. 

Baremul examenului de la sfârșit de an mă somează să le vorbesc despre indicii lexico-gramaticali ai eului liric (pff!), despre exprimarea directă și indirectă a trăirilor eului liric (hm!), despre bogăția de figuri de stil sau expresivitatea lingvistică a poeziei, despre elementele ei de prozodie (of!) etc.

Citeste tot...

Cum îți pregătești copilul pentru succes?

Cum îți pregătești copilul pentru succes?

Toți părinții își doresc performanță pentru copiii lor. Nu toți știu însă ce pot face ca să o asigure. Cei mai mulți nu găsesc timp – și ăsta este un lucru de înțeles în zilele noastre agitate și rapide în sine.

Citeste tot...

Cum să te adresezi școlii în cazul unui presupus abuz

Cum să te adresezi școlii în cazul unui presupus abuz

Joi, 15 octombrie,  am ajuns la școală să o iau pe fiica mea și am găsit-o plângând în curtea școlii. Era într-o stare de agitație extremă, cu ochii umflați și aproape disperată. Am întrebat-o ce s-a întâmplat și mi-a spus că doamna profesoară de biologie a făcut-o de râs în fața întregii clase. Mi-a spus că nu mai vrea să vină la școală și că trebuie să o mut neapărat pentru că ea nu va mai intra niciodată în acea clasă.

Citeste tot...

Școala și colectivizarea sufletelor

Școala și colectivizarea sufletelor

„Așa te-au învățat la școală să te porți?” „Dar la școală nu ți-au spus cum să dai bună ziua?”, „Ce, la școală așa vă spune să faceți?”Toată copilăria mea am auzit asta - de la vecini, de la prieteni, de la trecătorii de pe stradă – la adresa copiilor care deranjau cumva ordinea lucrurilor.

Citeste tot...

De ce se ceartă fetele?

De ce se ceartă fetele?

Copiii cresc fizic, cognitiv, social, spiritual, emoțional. De ultima dimensiune mulți adulți uită să se ocupe, alții o fac în stilul băgăcios și alarmist al salvatorului providențial. Puțini construim intenționat și conștient relații de calitate între copiii noștri. La școală nu există nicio materie anume care să cultive interacțiuni inteligente și negocieri eficiente între oameni. Împlinirea unei anumite vârste nu aduce, implicit, autocontrolul și decența în comunicarea socială.

Citeste tot...

Concret – pentru școala copilului tău!

Concret – pentru școala copilului tău!

Redefinește-ți relația cu școala!

Eu sau tu – părintele, profesorul, elevul – ne datorăm o nouă definiție pentru relația individ-instituție.

Citeste tot...

Gogomănia ”potențialului de împlinit”

Gogomănia ”potențialului de împlinit”

”ÎMPLINIREA POTENȚIALULUI” – O SINTAGMĂ-CAPCANĂ

Îmi permit să spun – după îndelungate renegocieri interioare – că una dintre cele mai periculoase și ridicole misiuni pe care școlile sau programele educaționale de tot felul și le propun este ”împlinirea potențialului fiecărui copil”.

Citeste tot...

Cine sunt copiii noștri inadaptați?

Cine sunt copiii noștri inadaptați?

Unul dintre cele mai răspândite portrete în școala românească este cel al copilului care ”nu corespunde”. Copilul despre care și părinții și profesorii spun că ”are probleme”.

Citeste tot...

Țara care-și pune copiii la zid

Țara care-și pune copiii la zid

Am ajuns, oameni buni, să ne punem copiii la zid pentru neputințele noastre. Se văd mai puțin, chipurile, dacă suntem solemni și formali, dacă fluturăm sintagme ca ”respectul pentru dascăli” versus ”ce-au ajuns tinerii de azi”.

Citeste tot...

Children see, children do – unde este spiritul nostru de echipă?

Children see, children do – unde este spiritul nostru de echipă?

Ne scrie:

Cristian Savulescu, Director Dezvoltare Club sportiv

Citeste tot...

Ce îi supără pe profesorii noștri?

Ce îi supără pe profesorii noștri?

Este adevărat că profesorii copiilor noștri au un Inspectorat strivitor deasupra capetelor, care îi obligă să facă lucruri împotriva voinței și principiilor lor? Este adevărat că nu au încotro decât să forțeze conținuturile programelor pe gâtul elevilor, iar învățarea nu poate interveni în școala actuală decât cu o naturală doză de silă, oboseală și anxietate? E adevărat că examenele noastre naționale ne obligă la un stil arid și plictisitor?

Citeste tot...

Cum alegi o grădiniță bună?

Cum alegi o grădiniță bună?

Am vizitat sute de grădinițe în țară și în restul lumii. Există câteva lucruri vizibile, încă de la intrare, care îți pot spune imediat dacă te afli în locul potrivit pentru copilul tău.

Citeste tot...

Ocupați școlile!

Ocupați școlile!

Nu, aceasta nu este o instigare la ură, nici la vreo acțiune violentă a părinților.

Citeste tot...

Trei gogoși din fabrica de diplome

Trei gogoși din fabrica de diplome

Ştiu o poveste despre o clasă de şcolari, care s-a împărţit în două, la cererea părinţilor. Managerul şcolii le-a făcut pe plac, pentru că mediul privat le-a permis asta. Lucrau iniţial cu o doamnă autoritară, severă, pentru care exerciţiul şi rutina, presiunea psihologică şi competiţia funcţionau, în sensul că toţi copiii păreau angajaţi pe drumul cel bun al cunoaşterii.

Citeste tot...

O școală pentru mediocritate

O școală pentru mediocritate

O MAJORITATE MEDIOCRĂ SI O EXTREMĂ SLABĂ, IRECUPERABILĂ

Cea mai mare problemă a sistemului educațional în România este că produce o masă critică de copii care n-au motivații, valori și modele.

Citeste tot...

Te rog, respectă-mă?!

Te rog, respectă-mă?!

Dragă părinte,

Trebuie să știi că toți dascălii copilului tău ”au depus efort” ca să își ia diploma de profesor.

Citeste tot...

Pe scăunelul rușinii

Pe scăunelul rușinii

Pe Luca l-au așezat la grădiniță, în prima lui zi, pe scăunelul rușinii. Educatoarea i-a spus mamei că fiul e ”cam răuț”, că nu își împarte jucăriile și mușcă.

Citeste tot...

Un cod etic și profesional pentru educatorii copiilor noștri

Un cod etic și profesional pentru educatorii copiilor noștri

 Când mergem în școli să le vorbim profesorilor copiilor noștri, trebuie să avem în minte că, dincolo de dificultățile școlii de azi, de salariile mici, de uzura birocratică, există valori umane care nu pot fi relativizate.

Dincolo de toate scuzele sau motivele pentru care ne-am coborât standardele sufletești și profesionale, copiii noștri au nevoi nenegociabile pentru creștere și dezvoltare. O mai mică angajare față de satisfacerea lor înseamnă o tristă garanție că vor porni cu stângul în viață. Că își vor pierde entuziasmul, curiozitatea și energia pe care le au, de obicei, la vârsta preșcolară.

Citeste tot...

Scrisoare de la un profesor bun către un părinte bun

Scrisoare de la un profesor bun către un părinte bun

Îndrăznesc să îți spun ce simte un profesor bun atunci când, deși face tot ce poate pentru copilul tău, nu-i poate pune, la sfârșitul zilei, decât note proaste.

Citeste tot...

Ghiozdanul cu părinți

Ghiozdanul cu părinți

Primul lucru pe care l-am simţit când mi-am luat copilul în braţe a fost că nu-mi aparţine. M-a invadat fără nicio ezitare un adevăr exterior conştiinţei mele: copilul ăsta vine de altundeva către mine şi poartă în el o ştiinţă stelară care îmi este străină, secretă. L-am întors pe toate părţile ca să-l spăl, să-l hrănesc sau să-l îmbrac cu sfiala pe care o ai de obicei faţă de lucrurile mai mari sau de dincolo de tine.

Citeste tot...

Ce pot face părinții pentru școala copiilor lor?

Ce pot face părinții pentru școala copiilor lor?

Ce așteaptă profesorii copilului meu, de la mine, ca părinte? Dar eu ce așteptări am dreptul să formulez? Când copiii au probleme, cine poartă cea mai mare responsabilitate? Familia? Școala? Interesant este, că vorbind despre unul, facem, de fapt, referire la fiecare. Că ce funcționează pentru un manager la nivel de școală funcționează și pentru un profesor în fața clasei și pentru un părinte în fața copiilor lui. De ce?

Citeste tot...

Un salt istoric in educaţie

Un salt istoric in educaţie

Când simţi că nu mai ai suficiente resurse vitale sau că ţi se înfundă toate strategiile de viaţă, faci, cel mai adesea, o reîntoarcere către tine. Îţi dai câteva întâlniri cu propriul suflet, îl asculţi puţin şi încerci să te resetezi, reamintindu-ţi ce contează cu adevărat şi cine eşti. Incursiunile acestea în noi sunt un fel de refugiu în camerele tăcerii, departe de zgomotul de afară şi rafalele impersonale ale istoriei. Fără o voce dominantă, interioară, nu prea te poţi reaşeza în fluxul lumii, cel puţin nu fără a te pierde, la un moment dat, pe tine.

Citeste tot...

Părinţi, treziţi-vă!

Părinţi, treziţi-vă!

Ce mai contează astăzi în educaţie? Ce tip de îndrumare să dau copilului meu când lumea se reconfigurează de la o zi la alta, fără să mai lase locul unor algoritmi clari, de acces sigur pe scara socială? Notele bune, examenele absolvite şi completarea studiilor superioare nu mai sunt garanţia securităţii economice aproape nicăieri în lume. Dacă până ieri şcolile au fost o rampă de lansare către succes, astăzi şi-au pierdut vizibil autoritatea în formarea exclusivă a indivizilor funcţionali: ele sunt deja concurate de o sumă de programe şi cursuri alternative, de sisteme de pregătire individuală, de curricule personalizate şi tehnologii care facilitează învăţarea.

Citeste tot...

„Doamna”

„Doamna”

Una dintre cele mai mari nereguli ale şcolii româneşti este selecţia discriminatorie a grupelor de elevi, încă de la Clasa Pregătitoare. Acesta este, în acelaşi timp, şi unicul mod de supravieţuire, ultima venă care mai pompează ceva viaţă într-un organism înţepenit în multe alte suferinţe. „Cele mai bune” învăţătoare din localitate îşi aleg copiii, singure, cu un an-doi înainte. Locurile claselor lor se ocupă, preferenţial, în urma discuţiilor neoficiale cu familiile, la care sunt verificate:

Citeste tot...

Nu stingeţi lumina din copiii noştri!

Nu stingeţi lumina din copiii noştri!

În copilărie, eram absolut sigură că, dacă m-aș fi născut stâlp de telegraf, aș fi avut puterea să ies din neclintire și să vorbesc cu oamenii de pe stradă. Chiar mi-am lipit obrazul de unul dintre încăpăţânatele cilindre de beton şi i-am șoptit că e timpul să-și iasă din piele și să trăiască și el. Îi priveam, pe toţi, cu un soi de complicitate și cred că le mai și făcem din când în când cu ochiul, ca să le dau un imbold, să le împrumut ceva curaj.

Citeste tot...

Scoala de suflete

Scoala de suflete

ȘCOALA DE SUFLETE

Există un interesant personaj hollywoodian care face obiectul unui comercial serial de televiziune. Dr. House este un medic atipic, arogant şi mizantrop, mereu nebărbierit şi fără halat, mereu subiectul antipatiei pacienţilor lui şi, mai ales, al echipei de tineri stagiari pe care o conduce.

Citeste tot...

Solutii pentru scoala romaneasca

Solutii pentru scoala romaneasca

a) DE ALES UNITATEA DE MĂSURĂ PENTRU CALITATE – între frustrare și libertate

Acum 10-12 ani, la interviurile pentru recrutare de personal, aplicam un întreg arsenal de teste și întrebări pentru potențialii angajați. O procedură glorioasă și competentă, menită să testeze nivelul de cunoștințe și deprinderi, caracterul omului, pasiunea și gradul de responsabilitate, creativitate, inițiativă, capacitate de colaborare etc.

Citeste tot...

Suntem contemporani cu mintea noastră

Suntem contemporani cu mintea noastră

Le-am spus într-o zi, copiilor, la clasă, că, în colțul din stânga al camerei, șade un extraterestru – drăguț, dar invizibil – curios să măsoare, cu un dispozitiv sofisticat, ce nivel de umanitate a atins specia bipedă și articulată de pe Terra. M-au întrebat, desigur, de ce a venit într-o școală și le-am răspuns că, pentru extraterestrul meu, școala este un fel de seră pentru ”plante” selecte, și că rețeta lor de îngrijire trebuie să fie o esență tare – cea mai atent elaborată, în atelierele celor mai bune intenții și în distileria celor mai eficiente raționamente.

Citeste tot...

„Cum să îmi salvez copilul de aberaţiile şcolii de astăzi?”

„Cum să îmi salvez copilul de aberaţiile şcolii de astăzi?”

„Cum să îmi salvez copilul de aberaţiile şcolii de astăzi? Ce să fac, dacă în şedinţele cu părinţii, atunci când pun problema libertăţii lor de alegere şi a motivaţiei interioare, toţi ceilalţi se uită la mine ca la un intrus, incomod şi caraghios? Cum să reacţionez când zeci de alte priviri mă măsoară rece după ce am contestat ameninţările învăţătoarei sau şantajele emoţionale ale profesorilor lui? Cum să mă pun cu sistemul când restul părinţilor îl susţine încă sau tace ruşinos chiar când e vorba de abuzuri?

Citeste tot...

Gravitatie institutionala

Gravitatie institutionala

A trebuit să merg la spital în toiul nopții pentru o banală colică. Aveam nevoie de o privire prietenoasă și un calmant eficient. M-am lungit teatral pe patul de la Urgențe și am așteptat să-mi treacă. S-a ocupat de mine o tipă care nu mi-a aruncat nicio privire, deși m-a manevrat preț de 20 de minute pe toate părțile. Am tot întrebat-o ce-mi face și mi-a răspuns sec că… ”proceduri”.

Citeste tot...

Nimic despre barbati

Nimic despre barbati

Femeile din România sunt frumoase. Așa am auzit. Mă uit la toate și mă gândesc cât din fiecare trăiește, măcar pentru o frântură de gest sau de gând, și în fibra mea.

Văd  - din mersul mașinii – de-a lungul drumului de țară, aceeași femeie, în replică nesfârșită: făptură măruntă, cu mers legănat și picioare noduroase, cu pielea brăzdată și buzele supte. Seamănă toate cu bunica mea și pot să găsesc în fiecare privire ceva din tristețea care mă petrecea la plecare, pe uliță, spre gară.

Citeste tot...

Planul National de Corupere a Caracterelor

Planul National de Corupere a Caracterelor

NU SUNTEM ÎNCĂ LA ETAPA DE CĂUTARE A SOLUȚIILOR 

Nu există soluții de schimbare în educația românească – cel puțin nu în sensul aplicării unor algoritmi salvatori. Există nenumărate măsuri excelente pe care le poți lua la tot pasul și pe care le poți lăuda că aduc serioase îmbunătățiri. Exact ca într-o acțiune spontană de smulgere a câtorva buruieni într-o grădină sufocată de ele la tot pasul. Orice încercare e binevenită și își va produce efectele. Nu însă și pe termen lung.

Citeste tot...

Domnul si Doamna Dumnezeu la scoala

Domnul si Doamna Dumnezeu la scoala

M-a sunat într-o după-amiază, după ora de Religie a Clasei Pregătitoare, tatăl unui băiețel de 5 ani. Vorbea agitat, își ascundea cu greu enervarea și încerca din răsputeri să-și facă povestea cât mai coerentă în telefon. Copilul lui, Alex, unul dintre cei mai isteți, curioși și sensibili – genul care îți pune întrebări incomode la tot pasul – ajunsese în ziua aceea acasă extrem de alarmat și hotărât să-și cumpere urgent o cruciuliță sfântă, de purtat în jurul gâtului.

Citeste tot...

Oana Moraru: „Nu cred în nota 10!”

Oana Moraru: „Nu cred în nota 10!”

De vorbă despre ce și cum învață copiii noștri cu Oana Moraru, unul dintre oamenii care schimbă școala românească

Am descoperit-o pe Oana Moraru grație articolelor sale despre învățământ de pe Contributors.ro, articole citite cu sufletul la gură de părinții dornici să găsească cele mai bune soluții pentru educația copiilor lor.

Citeste tot...