Cum învață Sofia

      Sunt la tablă și îi explic Sofiei ordinea operațiilor. Mă străduiesc, de 20 de minute, să o fac să vadă, în înlănțuirea de adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri, ce calcule primesc prioritate, cum schimbă parantezele această ordine și ce termeni trebuie recopiați. E un exercițiu care presupune atenție și mai ales, capacitatea Sofiei de a-și vorbi sieși, de a desfășura acel dialog interior în care își auto-dictează cu grijă numere, după ce a selectat operațiile matematice și după ce a calculat corect. 

      Sunt încrezătoare, dau din mâini, subliniez de câteva ori, îngroșat, anumite perechi de numere. Dau momentului suficientă importanță și solemnitate cât să mă conving că sună totul limpede și că reluările mele de explicații sunt numai bune de făcut lumină în mintea ei de copil de 8 ani.

 

      Mă uit la Sofia și îmi dau seama, că în ciuda teatrului meu demonstrativ, copilul se uită la mine fără să urmărească mare lucru din ce spun. Se uită în schimb, cu nesaț aproape, la mișcările mâinilor mele, la fruntea mea încordată; ochii ei mă măsoară de sus în jos, în timp că mintea analizează cu totul altceva decât parantezele matematicii. Soarbe, concentrată, cine sunt în momentul acela –  tonul vocii, dansul mâinilor mele în aer, poziția corpului, culoarea pantofilor etc. Pare impresionată, ochii îi sunt largi a uimire și sete.

      Pentru un profesor începător, Sofia ar putea trece, fără probleme, drept un copil care urmărește conștiincios explicația. Pentru mine, pentru că o cunosc de ceva vreme – pe ea și pe copiii ca ea – este clar că fetița învață multe lucruri odată cu ieșirea ei la tablă, mai puțin subiectul matematic înșirat acolo.

      Sofiei îi sclipesc ochii a înțelegere mai puțin în paginile caietului și mai mult în interacțiune umană. Îi simt, privind-o în pauze, bucuria conexiunii cu celălalt, nevoia de a-și încorda toate pârghiile puterii de convingere, negociere și influență. Are un scanner instant în privirea ei ageră, bine adaptat atât la ”citirea” adulților, cât și a copiilor. Îi măsoară pe toți iute, de două ori, de sus în jos și invers, expert, după care își adaptează iscusit rolul: este fie blândă și empatică, fie conflictuală și incomodă; fiecare partener de joacă își primește ”tratamentul” în dozele de care are nevoie. Pe copiii timizi îi ajută, îi introduce în jocul celorlalți cu aer maternal; celor cu vocație de conducători, ca ea, le țese în umbră intrigi și confruntări – pe care le urmărește, cu satisfacție, de la distanță. Știe exact când să fie ”victimă”, când să cuteze, iar în fața fiecărei personalități a profesorilor, știe care ton al vocii este mai eficient și ce cuvinte vrea fiecare dintre ei să audă.

      Sofia are cel mai sofisticat instrumentar social din clasă, pe lângă o înnăscută expresivitate a feței și o energie fluidă a corpului. Este teatrală, vibrantă, plânge și râde cu intensități actoricești, trage ușor în caietele celorlalți cu coada ochiului, dar și în sufletele lor, poate să se salveze singură din orice încurcătură pe terenul de joacă.

      La oră, Sofia poate trece drept copilul neatent, superficial, nerăbdător. Cea mai mică mișcare a colegilor în timpul unei sesiuni de lucru independent o poate întrerupe de la ”treabă”. Pentru mintea ei, începe cu adevărat ”treaba” abia când are ocazia să analizeze ce fac, cine sunt și ce simt oamenii de lângă ea. Coloana de calcule din caiet nu este o provocare naturală și nici o relevanță anume nu are, alta decât cea impusă de convențiile ierarhice; ambițiile de reușită vin cu alte priorități în fața celor academice.

      Pentru ca învățarea să se producă pentru Sofia, e nevoie de un educator care înțelege nevoile de interacțiune socială ale fetiței ca pe un centru al sațietății personale – unul care trebuie satisfăcut înainte de orice altceva. Sofia are nevoie să fie așezată în dialog cu celălalt, în grupuri de lucru unde va primi adesea rolul celui care explică sau conduce învățarea. Va ști să își depășească nesiguranțele și neatenția abia după ce va primi investitura unui rol în grup. Va învăța mai eficient dezbătând, prezentând alături de celălalt, înscenând în jocuri de rol conținutul învățării ca pe o poveste, ca pe o narațiune în care ea este un personaj, un povestitor sau chiar regizorul.

      Pentru Sofia, datele temperamentale amprentate încă de la naștere cer un context anume al învățării, unul pe care școlile noastre nu sunt întotdeauna pregătite să îl recunoască și să îl modeleze.

Sofia vine la școală, dincolo de convenția socială prestabilită, ca să fie văzută de ceilalți, ca să își simtă puterea în relație cu alteritatea, ca să se înțeleagă și cunoască în raport cu grupul. Așa cum după naștere, medicul recomandă proaspeților părinți să facă masaj bebelușului, pentru că numai așa mintea lui va dezvolta abilitatea de a-și simți granițele corpului, așa Sofia are nevoie de toată gama de fricțiune interumană ca să se poată delimita pe sine de restul lumii.

       Cu toții avem această nevoie fundamentală; unii copii o au mai vizibilă, prioritară, ca o tușă mai accentuată a temperamentului. Ei sunt viitorii adulți, care pot face carieră din mediere, negociere, organizare de evenimente, leadership, reprezentare politică, mentorat, implicare comunitară. Pentru ei, conținuturile învățării în anii de școală sunt o povară nedigerabilă dacă nevoile lor de interacțiune și contrast social nu sunt suficient întrețesute în pedagogia profesorului de la clasă.

       Ca să înflorească, în primii ei ani de școală, va avea nevoie de o învățătoare care o privește cu adevărat, care îi adresează complimente, care știe să se conecteze și să o motiveze cu observații care îi descriu în primul rând personalitatea, și abia apoi productivitatea academică.

       Dorința de a învăța a Sofiei – în ciuda descurajatoarelor impresii că este neatentă, superficială, grăbită la clasă – se va activa abia după ce părinții și profesorii ei vor învăța să aprecieze puterea ei de convingere a altora, magnetismul, simțul umorului, hotărârea, granițele personale bine delimitate, puterea de a spune ”nu”, curajul, versatilitatea rolurilor în comunicare, expresivitatea, prezența de spirit, spontaneitatea, intensitatea, energia, capacitatea de a anima grupurile etc. Abia după ce adulții din viața ei îi vor spune direct că văd în ea aceste calități și vor ști să le desprindă sincer și spontan din contexte de viață obișnuite, abia atunci Sofia va fi dispusă să facă efortul academic de care are nevoie creșterea intelectuală planificată de școală.

        Ca să își încheie cu succes traiectoria academică, acești copii cu nevoi dominante de împlinire socio-emoțională, au nevoie de autoritate, leadership ferm și inspirațional. Capacitatea de abstractizare, dezvoltarea raționamentelor, a logicii matematice, a limbajului se vor întâmpla cu sprijin bine dirijat metodic din partea profesorilor, cu management atent al feed-back-ului și reveniri consistente pe materie, pentru consolidare. Copiii de genul Sofiei învață dacă își admiră și respectă profesorul, dacă se simt văzuți de el și ajutați pas cu pas în dezlegarea ”materiei”. Rețin dacă primesc feed-back imediat, dacă sunt corectați repede și cu tact, fără judecată și insinuări ierarhice față de reușitele celorlalți colegi.

        Voința copilului de acest fel – venit pe lume cu setea de a fi văzut și conectat la celălalt – va fi alimentată sănătos numai în interiorul unui mediu școlar și familial care se vor abține de la critică, judecată, stil parental dictatorial, directiv. Părinții Sofiei vor trebui să învețe tehnica subtilă a sugestiei, a aprecierilor deschise și optimiste, a sprijinului din umbră. Dacă nevoia  de putere socială va fi dominată de un părinte prea impetuos, categoric și cu stil preponderent directiv, atunci copilul va adopta, ca mecanism de apărare și adaptare, rolul răzvrătitului, al încăpățânatului obraznic. 

       Toți copiii au nevoie de acest tip de mediu de învățare, de colaborare, înțelegere și respectare a integrității lor emoționale,  dar cei construiți ca Sofia vor renunța primii în absența contextului interactiv al învățării.

      Mai mult despre școala tradițională, versus școala modernă, sau mai ales despre cum valorile fiecărui model au nevoie să se îmbine, ca să respecte datele teperamentale   ale copiilor, veți regăsi mai jos, în podcastul ”ChildLife – Provocări de părinte”, un proiect creionat de Secom, la care particip cu bucurie și cu încrederea regăsirii unor informații sincere și de calitate despre copiii noștri. Salut pagina lor, ca pe un loc de întâlnire al oamenilor și ideilor autentice, fără presiune și judecată, într-o perioadă în care toți părinții au nevoie să își recâștige încrederea în sănătate și viitor.

      Childlife de la Secom este gama de suplimente alimentare de pediatrie nr. 1 in Romania, prin formulele create special de medici pediatri si se afla in sprijinul parintilor din Romania de mai bine de 15 ani.