Cum rămâi sănătos în lumea de azi?

Pentru mintea mea, ce se întâmplă acum în lume e ca o scenă de luptă dintr-un film rusesc, vechi, de război. Sunt, sub un fel de cer traversat de focuri joase de artilerie, de care trebuie să mă tot feresc, în mersul neapărat înainte.

Am învățat să privesc realitatea, să nu fug de ea, dar să îmi pun atenția unde contează. Adică să aleg de dimineață, pe lângă hainele pe care o să le port – și gândurile pe care vreau să le port. Le arunc cât colo pe alea ponosite sau pe cele pe care le poartă toată lumea, de arată toți la fel. Aleg să nu port haina fricilor de tot felul și nici să împrumut gânduri de la alți oameni, prinși în războiul ăsta al informației, al tehnologiei și al biologiei. Nu îmi iese mereu bine, dar măcar mă dezbar mai repede decât odinioară de hainele care se simt strâmte. De gândurile care mă închid ca într-o cutie sau mă fac vreo fiară vehementă împotriva altcuiva.

Cum stai sănătos la cap totuși când lucrezi în școală și trebuie să te ferești de fiecare foc neprevăzut? Sau, mai degrabă să prevezi și să îi ferești pe ceilalți? De aproape doi ani calculez zilnic riscuri de îmbolnăvire, trasee de deplasare, înlocuitori de profesori, variațiuni de orare. Calculez cum putem să avem încă o lume sănătoasă emoțional între copii și profesori. Calculez cum putem merge înainte, respectând și focurile de afară. Copiii au nevoie încă de evenimente sociale, de târguri de idei, de schimburi, de alianțe, de concursuri sportive la care se îmbrățișează când marchează.

Cum te menții sănătos când fiecare zi aduce o schimbare, când aproape fiecare plan se năruiește cu un anunț de probabil risc? Cum să rămâi vigilent și restrictiv, cum cere momentul, când copiii te înconjoară cu energie explozivă, vie, menită să iasă din orice îngrădire?

Am câteva strategii, pe care le împărtășesc cu voi aici, atenționându-vă deja că urmează și plasarea comercială a unui produs în care cred. Și aceasta din urmă e una din strategiile financiare care ne țin școala bine în vremuri grele.

Ce fac, deci, ca să merg înainte, fără să mă copleșească nebunia și suferința din jurul nostru?

  • La trezire, dimineața, mintea nu este la fel de cleioasă ca în timpul zilei. E ușoară și detașată, după somnul în care ne abandonăm cu toții, inocenți și uituci. Prefer mintea asta de dimineață, pentru că pot să fac ce vreau cu ea. E zveltă și flexibilă. Se poate îndrepta către ce vreau eu, ca să mă fac să mă simt bine. Așa că o îndrept către acest mine care se uită ca observator la cea care încă nu s-a ridicat din pat. Nu știu dacă ați remarcat că este un spațiu între fiecare ”eu” și ”mine”. Unul stă sub cerul traversat de focuri de artilerie și simte tot frisonul fricii pe spinare; celălalt e cel care se uită și observă acest frison. Eu îmi îndrept mintea către acest observator și stau cu el. Când stai cu el, și mintea stă. Se face în jurul tău un gol eliberator. Un vid fără gânduri, fără proiecții. Îmi țin mintea acolo ca un animal năbădăios somat de un dresor strașnic. N-o las să plece, nu mă angajez în protestele ei. Unii numesc asta meditație. Eu o numesc dresaj de animal năbădăios. După 15 minute, simt multă energie, optimism și iubire pentru ce mă înconjoară. Chiar și pentru cerul traversat de foc.
  • Mai târziu, în timp ce beau cafea sau mă îmbrac, îi amintesc minții despre misiunea mea. O ancorez în ceva stabil, ca să rezist furtunii. Sunt aici să fac azi ce pot mai bine. Îmi place să îmi fie bine și am învățat să îmi iau acest bine onorând nevoile celorlalți. Fac cât pot. Nu mai am reflexe de vinovăție sau teamă să mă dovedesc. Când greșesc, nu este despre cum aș dezamăgi pe cineva. Dezamăgiții îți dau singuri leapșa asta.  Iau fiecare zi așa cum e. Și este cum o iau eu. E un cerc vicios deloc viciat. Ce proiectez se întâmplă. Ce nu se întâmplă e în favoarea mea. Ce se schimbă mă schimbă și pe mine. Și asta e tare, tare bine. Îi amintesc zilnic asta minții, pentru că altfel are tendința de animal bezmetic, să uite și să se autopedepsească.
  • Când ajung la școală – la serviciu adică – mintea mea se întâlnește cu o mulțime de alte minți. Fiecare are zumzetul ei. Unele sunt transparente, altele vâscoase. Mă străduiesc să fiu prezentă la fiecare din ele. Dar și mai mult mă străduiesc să mă duc cât mai des lângă observatorul de care v-am povestit, ca să nu mă rătăcesc. Când minții mele îi e foame de zgomot și face ca un animal prins în cușcă, îi dau ceva, o păcălesc. Muzică, o carte, un moment lângă un alt animal, mult mai evoluat decât ea – un câine, o pisică, o pasăre. Chiar și un pom.
  • Iau suplimente. Zilnic. Am încercat multe, până mi-am dat seama ce funcționează pentru corpul meu. Merge acum foarte bine BioActive Q10 Gold. E antioxidant și reenergizant. Starea de prezență, din poziția aceasta de observator, te aduce în conectare și mai bună cu propriul corp. Îi simți reacțiile, căderile, constanțele. Îl ajut cu aceste capsule mici, gelatinoase, care conțin coenzima Q10 pur, dizolvată în ulei vegetal. Sunt fabricate în Danemarca, le-am găsit în zeci de studii, am luat cei 25 de ani pe piață ca pe o garanție în plus. Dar, mai ales, am așteptat, în observare, reacțiile corpului meu. Am învățat să îl ascult și să mă opresc când consumă ultimele resurse de energie.

Toate produsele Pharma Nord pot fi achizitionate cu 20% discount si transport gratuit. Codul de reducere este OANA20.”

Cred că viteza mare și dramatismul schimbărilor acestei lumi pot fi modelate și îmblânzite din interiorul fiecăruia dintre noi. Deținem un corp și o minte – ambele instrumente ale unui sine cu mult mai mare și mai stabil. Dacă le hrănim și învățăm să nu ne identificăm cu ele, vom învăța să aducem în lume soluții mai înțelepte, cu mai puțină frică și scindare. Numai dacă știm să ne unim cu noi înșine, pe dinăuntru, și să deținem sub control blând gânduri și emoții care nu sunt unele și aceleași cu noi înșine. Există în noi un dat al vieții care are grijă de ea însăși, cu energie și bucurie perpetuă. Suntem în ea tot timpul; doar mintea și corpul trebuie readuse și reîmblânzite în reamintirea acestui lucru.

 

 

 

Deschidem înscrierile la sediul nostru din București- Strada Cezar Bolliac nr.42, sector 3 (rond Piața Alba Iulia), pentru grupele permanente de preșcolari, an școlar 2021-2022.

Programul se recomandă copiilor între 3 și 6 ani, cu variante de lucru: 8.00 – 13.00 sau 8.00 – 17.00. Se respectă structura anului școlar, fără program în timpul vacanțelor oficiale. Cu excepția lunii iulie care poate fi organizată, separat, la cerere, pentru cei care au nevoie de program în timpul verii.

Nu este un program tradițional de grădiniță, ci unul derivat din experiența cu Grădinița Helikon din Călărași și atelierele de testare a preșcolarilor/ feed-back pentru părinți în București - ambele derulate în ultimii 12 ani.

Este pregătit copilul meu pentru școală? Îl dau anul ăsta la Pregătitoare? Cum îmi dau seama dacă e bine sau nu să îl mai amân un an?

Înainte de toate calculele, copiii trebuie să treacă, în grădiniță, prin cel puțin următoarele 3 stadii. Ca fiecare dintre stadiile următoare să aibă succes, inclusiv cel de al patrulea - adaptarea școlară– trebuie să ne asigurăm că este complet cel anterior. Începutul școlii îi prinde pe mulți copii într-o etapă intermediară formării lor sau una incompletă, care, în mod normal, își poate urma cursul și la școală. Numai că primul an în bancă este, la rândul lui, plin de provocările adaptării la un alt nivel socio-emoțional și academic. Pentru mulți copii, școala începe cu mult disconfort și dezorientare nu pentru că mediul sau învățătorul de acolo sunt nepotriviți, nici pentru că preșcolarul are o problemă în sine, ci pentru că acesta se confruntă cu două niveluri simultane de adaptare, nesincrone, în principiu.

Îmi este din ce în ce mai greu să scriu despre lucrurile simple de care are nevoie un copil ca să crească sănătos și echilibrat emoțional. Pentru că ele, în anii formativi, depind în cea mai mare măsură de disponibilitatea emoțională a părinților. Astăzi, îmi pare că am pierdut și disponibilitatea de a asculta fără să ne simțim vinovați sau atacați. Trecem prin timpuri care au tăbăcit în oameni corzile sensibile ale rațiunii și le-au acutizat reactiv pe cele ale emoțiilor necontrolate, neconștientizate.

Cum învață Sofia

Sunt la tablă și îi explic Sofiei ordinea operațiilor. Mă străduiesc, de 20 de minute, să o fac să vadă, în înlănțuirea de adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri, ce calcule primesc prioritate, cum schimbă parantezele această ordine și ce termeni trebuie recopiați. E un exercițiu care presupune atenție și mai ales, capacitatea Sofiei de a-și vorbi sieși, de a desfășura acel dialog interior în care își auto-dictează cu grijă numere, după ce a selectat operațiile matematice și după ce a calculat corect.

Sunt încrezătoare, dau din mâini, subliniez de câteva ori, îngroșat, anumite perechi de numere. Dau momentului suficientă importanță și solemnitate cât să mă conving că sună totul limpede și că reluările mele de explicații sunt numai bune de făcut lumină în mintea ei de copil de 8 ani.