Cum alegi o grădiniță bună?
Cel mai mult – în România – s-a investit în aspectul hotelier. Mediul privat a ridicat mult ștacheta, transformând, cel mai adesea, spațiile copilăriei în saloane elegante de petrecere a timpului liber. Parchetul strălucitor, mobilierul stilizat, jucăriile superfinisate, sălile mari de joacă, staff-ul zâmbitor, meniul elaborat și bogăția de opționale, cluburi și ateliere par lucrurile dintre cele mai insistent vândute pe site-urile grădinițelor, fie în cuvinte, fie în fotografii colorate sau tururi virtuale.
Nici pe departe, însă, bunele intenții de mai sus – ale investitorilor privați sau ale vreunei primării cu acces mai generos la finanțare – nu sunt și garanția unei alegeri potrivite pentru copilul tău.
O grădiniță adevărată se vede și se simte altfel.
ORDINE SAU DEZORDINE?
Într-o grădiniță adevărată este multă curățenie, desigur, dar niciodată ordine. Nu când copiii sunt acolo. Clasa trebuie să semene cu un șantier – unul dinamic, divers, cu arii specializate, cu obiecte în mișcare, în construcție, cu acțiuni în derulare, cu proiecte în lucru conturate neuniform în căutare, încercare, străduință.
Evitați educatorii cu obsesie pentru ordine și curățenia hainelor copiilor. În spațiul unei clase, petele de culoare, plastilina, nisipul și apa, lutul și lipiciul nu sunt, sub nicio formă, surghiunite pe vreun raft înalt sau folosite în doze mici, rare ori controlate. Acestea sunt materialele fiecărei zile – nu sunt dușmanii curățeniei, ci unii dintre cei mai puternici stimuli pentru plasticitatea și capacitatea exploratorie a minții.
În cele mai bune grădinițe, veți călca atent și cu grijă printre machete tridimensionale, vă veți împiedica de cuburi și cutii asamblate în stiluri neașteptate, veți face slalom printre rampe improvizate din scânduri, printre pernuțele de la colțul cu povești și cărți, printre copii absorbiți de ”treabă” multă și intensă.
Plecați repede dintr-o grădiniță în care fiecare sală de clasă arată la fel ca cealaltă și, mai ales, ordonată ca o farmacie.
CU SAU FĂRĂ MOBILIER?
Atenție mare la sălile de clasă în care spațiul este ocupat mai mult de mobilă decât de copii! Mesele și scaunele nu sunt neapărat necesare în grădinițe. Absolut vitale sunt spațiul de manevră și construcție, spațiul pentru mișcare, târâre, sărit și rostogolit. Am urmărit adesea proprietari de grădinițe private, la începutul achizițiilor și acțiunilor de dotare a spațiilor. Mai toți cumpără întâi covoarele, rafturile, mesele și scaunele. Cei mai puțini bani se duc către materialul didactic, manipulabile, jocuri și jucării relevante, jetoane, planșe sau cărți potrivite.
Grădinița nu este un apartament cu stil! Copiilor le pasă foarte puțin de culoarea mobilei. Nici covoarele cu desene explicite sau șosele printate în țesătură nu își mențin pentru prea multă vreme utilitatea. Dimpotrivă, plictisesc. Evitați, de asemenea, grădinițele cu desene mari pe pereți, acelea care întruchipează personaje de desene animate – cele mai multe în poziții statice. Desenele mari obosesc ochii; în timp, plictisesc. Spațiul de expunere vizuală trebuie să rămână în permanență modificabil, în funcție de temele pe care le explorează copiii. O imagine cu un robot sau rochia roz a vreunei prințese, digerată zilnic, timp de un an, devine redundantă, enervantă, lipsită de sens.
O grădiniță bună face din spațiul copiilor un mediu de învățare – unul modelabil, modificabil, capabil să transmită mesaje cognitive și emoționale.
Mesele de lucru pot fi aduse în clasă sau trase în centru, atunci când activitatea statică are un obiectiv tangibil și justificabil.
CU SAU FĂRĂ DORMITOARE SEPARATE?
Nu vă trebuie dormitoare regale în grădiniță. Nici saltele de puf, nici perne colorate, nici rutina schimbării în pijamale. Copiii au nevoie de odihnă 1-2 ore, un timp de calmare și respiro de la energia activităților obișnuite. În multe țări, timpul de odihnă se cheamă ”napping time” (ațipim), diferit mult de ”sleeping time”(dormim). Timpul de odihnă trebuie planificat ca ceva natural, simplu, fără anxietatea schimbării obligatorii a hainelor de acasă și crearea întunericului în sală. Fără liniștirea forțată a copiilor, fără comanda ”închide ochii!” sau ”întoarce capul de la coleg!”. Momentul somnului trebuie să vină care orice altă rutină sănătoasă, fără ruperea bruscă și dramatică a fluxului zilei: pentru copii, schimbatul în pijama și trimisul la culcare trebuie să se întâmple o dată pe zi – seara, acasă.
În mediul social al grădiniței, somnul este momentul de liniște agreat ca regulă de conviețuire și reechilibrare a energiei fiecăruia, nu ca activitate principală, nu ca sursă de anxietate sau motiv de conflict, condiționare sau amenințare.
Fixarea unui ritual prea puternic în jurul somnului de după-amiază, asemănător cu intimitatea familiei sau a dormitorului de acasă, provoacă multor copii neliniștea concurenței celor două medii, teama că vor fi lăsați aici să doarmă, că nu se vor mai trezi la timp când vin părinții. Unii ajung pur și simplu să urască somnul de la grădiniță. Să nu se odihnească suficient, pentru că momentul în sine este prost pregătit.
CU SAU FĂRĂ JUCĂRII FINISATE?
O grădiniță bună își fixează, prin tot ce face, obiective legate de stimularea gândirii, a creativității și a capacității de colaborare socială. Jucăriile din comerț – păpuși sau mașinuțe, roboți și elicoptere, castele și bebeluși – nu fac asta, neapărat. Dimpotrivă, îl acaparează pe copil în jurul unei singure idei – elicopterul zboară, bebelușul vrea mâncare, robotul se luptă – și cultivă egoismul posesiei.
Am experimentat adesea cu clase de copii de 3-5 ani astfel: le-am luat toate jucăriile din clasă și am adus, împreună cu părinții, bucăți de lemn, tuburi, piese ale unor obiecte casnice dezmembrate, bucăți de stofă, nasturi, mărgele, cutii, recipiente de tot felul etc. Efervescența jocului, interesul și puterea de transformare creativă a acestor obiecte au fost cu mult mai mari decât în timpul jocului tradițional.
Căutați, cu privirea, în grădinițele pe care le vizitați, jocuri de masă, jocuri cu jetoane, cărți de dimensiuni mari, planșe tematice, dar mai ales obiecte care pot deveni orice. Căutați costume pentru deghizare, măști, pelerine, caschete pentru jocul de rol. Explorați spațiul clasei și observați dacă el este modulat pe centre de interes și acțiune: dacă există bibliotecă activă, dacă există suficiente materiale pentru construcție, suficiente pretexte pentru ”hai să ne jucăm de-a …”
Căutați, mai ales, dacă există, în clasă, obiecte din lumea fizică reală – acelea care sugerează că aici vor învăța despre fenomene, curiozități și legi ale naturii. Întrebați dacă au busole, magneți, recipiente, bile, scripeți, cântare, apa și nisip la dispoziție.
Uitați-vă pe pereții clasei dacă există hărți mentale – dacă s-au afișat, la nivelul ochilor copiilor, noțiunile pe care le explorează curent, lucrările lor, contribuția lor la tema zilei. Uitați-vă dacă există spații destinate fiecăruia, dacă prezența lor în clasă e sugerată de fotografii personale, amprente ale mânuțelor, dacă există calendare, scări numerice, reprezentări concrete ale fracțiilor, forme și corpuri geometrice, soarele, stelele, globul pământesc.
CU SAU FĂRĂ FIȘE?
Nu vă bucurați dacă educatoarea trimite acasă, în mapa copilului multe fișe de lucru, dacă lucrează pe caiete-tip sau dacă a început deja să scrie litere pe spații clar delimitate. De fapt, chiar la intrarea în grădiniță, ar fi mai bine să puneți întrebarea ”Cât la sută din timp și-ar petrece copilul meu în activitate dirijată sau la măsuță, în fața fișei?”
Grădinițele românești ambițioase au luat-o razna în ultima vreme. Prea multă dorință, cuplată cu prea puțină știință au făcut ravagii. Din exces de zel și nevoie de a arăta cât de intens e programul preșcolar, tot mai multe educatoare au înnebunit copiatoarele cu fișe fără sens și, mai ales, pline de promisiuni ale efectului invers: începem să urâm școala prin condiționări de genul: ”dacă vrei să te joci, trebuie să îți termini fișa”.
Orientarea în pagina mică este neimportantă la grădiniță, mai ales dacă nu s-a ajuns încă la cultivarea conștientă și sistematică a motricității grosiere, a capacității de orientare în spațiul mare, a expresivității corporale și faciale. Cele mai multe educatoare folosesc fișa de lucru nediscriminatoriu – pentru colorat, pentru trasat, pentru încercuit, pentru desenat – numai ca să își ascundă lipsa de pregătire și idei. În intervalul 2-5 ani, există o fereastră de oportunitate imensă pentru explorarea spațiilor deschise, a fenomenelor, a realității așa cum se desfășoară ea în fața ochilor într-o grădină, într-o castană, într-un fir de iarbă sau în ogradă. Fișa de lucru – rar cu adevărat necesară – separă, cel mai adesea, copilul, într-o lume alternativă. Cele mai multe educatoare fac observare, ca activitate, după desen, nu direct din lumea vie. Percepțiile copiilor sunt din start alterate, simțurile cu mult mai slab activate.
La intrarea în grădiniță, priviți pereții culoarelor: dacă sunt plini de hârtii și semne grafice orientate scrupulos în liniatură, mergeți și căutați o grădiniță care atârnă picturi mari, bucăți de frunze și crenguțe, instalații tridimensionale etc. Căutați un spațiu care respectă și hrănește nevoia de investigație, căutare, mișcare în lumea vie, autentică, vibrantă. Statul în scaun, la masă, în dreptul unei fișe, este cea mai evidentă formă de impotență pedagogică și impostură psihologică, profesional vorbind.
DISCIPLINĂ SAU LIBERTATE? CUM RECUNOSC UN EDUCATOR BUN?
Una pe alta nu se exclud. Dimpotrivă: se câștigă reciproc. Primul lucru pe care trebuie să îl respecte o grădiniță este nevoia de distracție a copilului. La vârsta asta, distracție înseamnă curiozitate, construcție, joc de rol, freamătul surprizei și energia mișcării. Fiecare moment trebuie hrănit cu cel puțin unul dintre aceste ingrediente. Copiii care se bucură de ele din plin sunt și ușor de disciplinat.
Nu căutați neapărat educatoare tinere. Cunosc femei cu 40 de ani în clasă, capabile încă să certe blând și să producă uimire. Știu fete de 25 de ani care își pedepsesc copii să stea cu mâinile sus până închid gura. Obsesia de control în grădiniță este cel mai puternic indicator al lipsei de pregătire a omului de a clasă. Controlul se obține hrănind nevoile copiilor din plin.
Există trei mari lucruri pe care orice grădiniță trebuie să le facă insistent – dacă își dorește să aducă în clasă și echilibrul copiilor, și respectul pentru celălalt și siguranța ascultării. Acestea sunt: jocul de rol, jocul de construcție și elementul ”wow” sau de surpriză.
În jocul de rol copilul învață să anticipeze și să se conecteze, din realitatea punctuală la celelalte fațete ale ei: dacă bunica a răcit – să spunem – toți membrii grupei vor alerga să-i aducă medicamente, să cheme medicul, să îi aducă o pătură, să îi facă o supă, să îi țină de urât. Din jocul ”de-a medicul” vom afla despre viruși și bacterii, despre instrumentele lui, despre regulile de sănătate și cele sociale, de la cabinet. Mergând pe fiecare ramificație a acțiunilor copiilor vom afla, în extindere, din ce în ce mai multe, dar, mai ales, vom planifica, vom estima, vom calcula efectele comportamentului nostru asupra celuilalt. Jocul de rol este oxigenul oricărei grădinițe bune. El nu se vede în fișe și, de obicei, nu poate fi povestit acasă, mai ales ca răspuns la întrebarea stupidă ”ce ai învățat astăzi la grădiniță?” Jocul este învățare pentru copii, tocmai de aceea, îți vor răspunde ”Nimic. M-am jucat!”
Un copil care construiește în anii educației timpurii este un copil care va ști să își construiască și compunerile scrise și demonstrațiile matematicii, mai târziu. Jocul de construcție dă minții arhitectura complexă a căilor care vor circula idei în lume și către sine. Diversitatea materialelor și bogăția formelor vor da minții plasticitate și bogăție.
Căutați o grădiniță în care educatorii au pe față expresia entuziasmului și nebunia jocului. Nu vă lăsați păcăliți de zâmbete politicoase. Un educator bun este un om spectaculos și activ. Își împachetează fiecare activitate în formule de genul ”iată ce surpriză am pregătit”, ”acest lucru este neașteptat, extraordinar” etc. Un educator bun – înainte de a-și dresa copiii să numere sau să recite poezii – va cultiva sistematic și conștient mirarea, surpriza, bucuria descoperirii. Va crea contexte de învățare – aparent haotice – unde freamătul căutării, puterea de exprimare a fiecărui copil sunt mai importante decât comoditatea controlată a ordinii.
Când căutați o grădiniță, întrebați-vă, la intrare, dacă simțiți deja vibrația unui spațiu de construcție a minții sau unul de servire hotelieră a orgoliilor unor adulți. Gândiți-vă dacă vreți copii supuși dau dispuși.
Dispuși să caute, să cerceteze, să se bucure și să se mire.