Daca se trezesc suficient de multi parinti si devin suficient de constienti despre nedreptatea care li se intampla copiilor lor in scoli, vor putea, la un moment dat, sa forteze schimbarea.
Unul dintre lucrurile care fac tare rău copiilor și pe care noi, părinții și profesorii lor, îl practicăm chiar și din iubire, este comparația pe câtă productivitate aduce în lume mintea lor. Dacă unul e mai isteț, mai rapid, mai logic, mai talentat față de fratele sau colegul său sigur va stârni mai multe laude și aprecieri explicite. Se va simți mai bun decât celălalt. Acesta din urmă va ajunge să creadă despre sine că e mai puțin ca om.
Intr-o viață în care cea mai de preț dorință a oricărui părinte este aceea de a-și ajuta copiii să zboare către o viață fericită – sau măcar să-i lase să-și exerseze singuri plutirea către mâine – cu toții căutăm răspunsuri, mentori, pedagogi care să ne ajute să înțelegem cum funcționează miraculoasa relație dintre copii și părinți, dintre copii și școală, dintre profesori și cei care își pun destinele în mâinile lor.
Cei mai puternici declanșatori ai fricilor noastre sunt copiii. Atașamentul puternic trezește, de regulă, și cele mai grozave instincte de protecție.
Ne temem în permanență pentru siguranța și fericirea lor, căci așa suntem programați genetic să îngrijim și să ne îngrijorăm, să protejăm și să procreăm, să supraviețuim și să supra-reacționăm.
Există un celebru film american în care șefii unei campanii prezidențiale inventează un dramatic război cu Albania din care potențialul președinte iese legendară figură eroică, numai bună de evitat realul scandal sexual în care era implicat.
Staff-ul eroului nostru angajează un regizor renumit care reușește să creeze ”fake news” cu atâta realism, că țara toată se ambalează emoțional în conflict și primește cu lacrimi în ochi deciziile fictive ale salvatorului.