Cei mai puternici declanșatori ai fricilor noastre sunt copiii. Atașamentul puternic trezește, de regulă, și cele mai grozave instincte de protecție.

Ne temem în permanență pentru siguranța și fericirea lor, căci așa suntem programați genetic să îngrijim și să ne îngrijorăm, să protejăm și să procreăm, să supraviețuim și să supra-reacționăm.

WAG THE DOG

Există un celebru film american în care șefii unei campanii prezidențiale inventează un dramatic război cu Albania din care potențialul președinte iese legendară figură eroică, numai bună de evitat realul scandal sexual în care era implicat.

Staff-ul eroului nostru angajează un regizor renumit care reușește să creeze ”fake news” cu atâta realism, că țara toată se ambalează emoțional în conflict și primește cu lacrimi în ochi deciziile fictive ale salvatorului.

Fiecare început de an școlar aduce, pe lângă un suflu nou și o tonă de entuziasm, și schimbări, cel puțin în teorie. Am stat de vorbă despre școala românească de azi, despre elevi și profesori, cu Oana Moraru, consilier educaţional, fondatoarea şcolii Helikon şi a platformei Vocea Părinţilor, învăţătoare şi profesor. Cu Oana Moraru ne vom întâlni la finalul acestei luni la Atelierele cu mămici de la Connect Hub.

Există o mare precauție din partea intelectualului român față de mesajul reformării educației româneşti în spiritul "liber" al intereselor, curiozității sau al creativității copiilor. Unii sunt de-a dreptul vehemenți. Oamenii ca mine sunt percepuți ca instigatori naivi la dărâmarea definitivă a ce era odinioară serios şi structurat.

Copiii de astăzi vin în clase cu mintea predispusă să recepteze și să integreze noul cu ajutorul imaginilor rapide, al videoclipurilor, al stimulilor colorați, puternici; au nevoie de fragmentare măruntă a cerințelor, de feed-back imediat, de stabilire de mize și misiuni în învățare. De multe ori, învățarea devine un fel de contract între ei și profesori, între ei și familie. Contra-timp, cu miză, cu un câștig palpabil.