Câteva zeci de mii de tineri nu s-au înscris la bacalaureat. Alte câteva zeci de mii nu vor lua examenul. Un oraș întreg de creiere și de potențial uman se pierde pe drum, anual, sau, dimpotrivă, hotărăște că drumul, în sine, nu merită.

De 20 de ani încoace, Oana Moraru dezvoltă un sistem de învățământ particular la Călărași. Se ambiționează să demonstreze că școala, în România, poate și trebuie să însemne mai mult decât o problemă fără de sfârșit, cu miniștri depășiți, profesori incapabili – mulți dintre ei – și părinți care nu mai fac față programelor și manualelor care se schimbă de la un an la altul. Și copiii cu un puternic simț al individualității... Cum ar trebui să fie profesorul ideal pentru acești copii?

Am supărat mulți părinți cu o postare plină de judecăți despre cum își atenționează obsesiv, copiii, în parc, asupra siguranței lor fizice: ”Să nu cazi!”, ”Ai grijă, că te împiedici!”, ”Mai încet, să nu te lovești!”. Textul era despre răspunsul anxios și exagerat față de pericolele de pe aleile parcului. Nu pentru că acestea nu există, ci pentru că e foarte important să știm când anume intervenția noastră este e reacție mecanică și o proiecție a nesiguranțelor noastre și când ea e vitală, cu adevărat, pentru starea de bine a copilului. N-am făcut multe nuanțări – dar, e clar, am atins o rană. Ca martor de o jumătate de oră al plimbărilor de Duminică în parc, n-am cum să renunț la certitudinea că în jurul nostru gravitau zeci de familii care împleteau în sufletele copiilor lor mai mult predicții catastrofale, decât intenții clare de curaj, aventură, libertate și autonomie personală.

La țară, bunica avea un butoi în curte, bătrân, înalt și gros. Eu îi ziceam ”burtoi”. Acolo turna strivitura de struguri și-mi spunea că trebuie să așteptăm să se facă vin.

De 4-5 luni, de când conduc ateliere de evaluare a preșcolarilor, ne-au trecut prin mâini câteva sute de copii din mai multe orașe ale țării. Copii din familii pentru care educația este o prioritate. Nu este un eșantion reprezentativ, nici pretenția unei cercetări nu am. Doar câteva impresii, împărtășite, în egală măsură, de echipa noastră de educatoare: