Profesorii-fluture sunt profesorii care se transformă, cei care depășesc iluzia controlului și a modelelor în care ei îșiși au fost educați. În coconul nostru originar, lucrurile păreau bine delimitate: ”eu sunt la catedră, am o funcție, un catalog, un orar, nu rămâne decât să produc cunoaștere. Copiii se vor fi aliniat în bănci pentru că regulile acceptabilității sociale declanșează automat o predispoziție a creierului pentru ascultare și înțelegere.” În mintea multor profesori lucrurile încă funcționează așa. Eu însămi am în formare, lângă mine, oameni tineri care aspiră să fie ascultați și iubiți de copii, dincolo de ceea ce sunt ei cu ei înșiși și cu viața lor. Oameni care cred că numele din fișa postului creează, în sine, o autoritate și reflexul de respect din partea celui mic.

Stau adesea de vorbă cu familii dornice să primească de la școala copiilor lor lămuriri mai atente, adevăruri mai nuanțate despre cine este copilul dincolo de ei, atunci când nu este acasă, atunci când are de făcut lucruri și stabilit relații cu ceilalți.

S-au lansat, de curând, în dezbatere publică trei proiecte de plan-cadru pentru gimnaziu: adică trei tabele care cuprind numele disciplinelor școlare și numărul de ore alocat fiecăreia.