3 dintre motivele care fac munca la catedră din ce în ce mai dificilă astăzi:

  1. Mulți copii sunt trimiși la școală indisponibili emoțional pentru ascultare activă, pentru atenție voluntară, autocontrol, răbdare, angajare. Profesorii și educatoarele fac din conținuturi scopul în sine al învățării și lucrează prea puțin conștient pe dezvoltarea calităților, a funcțiilor și proceselor gândirii. Majoritatea dascălilor nepregătiți metodic și psihologic crede că informația și exercițiul pe conținuturi dezvoltă gândirea și atitudinea față de învățare de la sine sau pot fi pur și simplu pretinse copiilor.
  2. S-a schimbat apetitul în percepțiile copiilor. Natural. Generația acesta este obișnuită cu stimuli puternici, teatrali, colorați, luminoși, dinamici, interactivi, multifuncționali. De la naștere sunt înconjurați de astfel de input-uri. Prin urmare, adultul din fața lor, oricât de mare profesor e cu numele, nu mai declanșează de la sine raport cu elevul. Pentru acesta din urmă, statutul nu mai reglează relația. Profesorul în sine trebuie să reprezinte, ca personalitate și profesionist, un astfel de stimul puternic. Puțini copii mai cad "by default" în starea de respect și ascultare doar pentru că intră în clasă un om cu un rol desemnat. Cei mai mulți reacționează dacă omul e autentic, teatral, dinamic, relevant, conectat, puternic, leader etc.
  3. Aceasta este generația care caută întâi PLĂCEREA în muncă. Așa sunt deja "cablați", orientați spiritual - către un alt nivel de libertate și sens al vieții. Sunt o perfectă confirmare a ceea ce au descoperit neuroștiințele destul recent: învățarea de lungă durată se face când creierul simte satisfacție, nu anxietate. Profesorii lor sunt programați de-o viață că invățarea înseamnă durere, control, frică, drumul anevoios către validare și acceptare.
    Greu de reformat un sistem întreg, împăcând armonios partea de inspirație cu necesara parte de transpirație. E nevoie întâi de prima, deși noi am învățat de-o viață să o înghițim întâi pe a doua.

Ce e de făcut:
1. Educația în grădinițe și clasele primare trebuie să își propună, în primul rând, formarea atenției voluntare, a ascultării active, a autocontrolului, a autonomiei. Mai puțin conținut și mai adâncă explorare și modelare a gândirii.
2. Formarea profesorilor trebuie să se adreseze și personalității - artei teatrale de a fi în clasă. Consiliere psihologică și crestere personală permanentă. Feed-back pentru tipul de energie pe care o aduc în clasă. Responsabilitate pentru ce oferi ca vibrație. 
3. Tradiționalele "etape ale lecției" ar trebui înlocuite cu punerea în echilibru a acelor momente care asigură împlinirea nevoilor principale de siguranță, diversitate, conectare, relevanță, identitate, creștere personala etc.

Toate și încă altele pornesc de la bani, mentalități și decizie politică.

  Același lucru despre cunoașterea știintifică.

Tot in intervalul 2-5 ani se pun bazele observării, ale relației cauză-efect, ale experimentării și formulării de ipoteze. Mai jos - despre cum focul consumă oxigen, despre cum se creează vidul și ce e el. Fiecare copil repetă experimentul până deducem că în contexte și condiții identice, aceleași legi acționează. Exercițiul stimulează curiozitatea, atenția, spiritul analitic, memoria procedurală, atenția, limbajul (anumiți termeni specifici).

În programul nostru, am aplicat de luni până vineri 5 experimente diferite, cu același substrat metodic: să numim relațiile cauză-efect, relațiile între condiții și legi ale naturii. Indiferent de "teatrul" lecției, de așa-zisa temă, ce urmăresc eu, ca educator, trebuie să fie "ce face gândirea, ce operații antrenează ea constant până devin familiare și instrumente de lucru pentru sarcini ulterioare, mai complexe."

Am observat o practică printre educatoarele noastre, adesea: tema lecției e confundată cu subiectul ei, cu substratul ei știintific, adică.

Nu importă dacă avem azi de discutat despre animale sălbatice, anotimpuri sau mijloace de transport. Ce conteaza este ce exersez în gândire, emoție și atitudine odată cu aceste pretexte tematice. Ce mișcari face gândirea: observă, sortează, recunoaște, reține, descrie, compară, anticipează, planifică, testează etc.?

De multe ori, ne cramponăm de teme și "reușim" să antrenăm numai 2-3 operații ale gândirii într-o singură lună sau unitate tematică. De aici, rigiditate, anchilozare și stereotipii de tot felul.

Tare important este, pentru educatoare, să conștientizeze pe termen lung "ce face gândirea copilului" pe marginea unei teme oarecare, "cum crește ea și cum poate fi stimulată".

Senzația mea - din nenumăratele formări pe care le fac de ani de zile în grădinițe de tot felul - e că lăsăm creșterea raționamentelor la pasul natural al fiecărui copil, că nu stimulăm suficient media copiilor sau pe cei cu dificultăți exact în perioada maximei neuroplasticități. Așa ne ajung copiii la școală, sunt etichetați și acolo cu tot felul de neputințe și chiar culpabilizați pentru ele.

Procentul mare de ratare academică la noi (vezi Pisa - 15 ani) se datorează programelor nepotrivite, dar și lipsei de știință metodică din spatele orelor cu copiii. Prea multe se fac din inerție, prea mari confuzii între ce produc copiii la vedere - picturi, fișe, desene - și ce face mintea pe dedesubt, ca să își ramifice raționamentele.

#AteliereleHelikon

În programa sau după metodica tradițională a grădinițelor și a claselor I, jocul cu mulțimi, construirea de mulțimi echivalente, mai mari sau mai mici, intuirea noțiunilor de incluziune, intersecție și reuniune erau obligatorii. Astăzi, din neglijență, neștiință sau ambiții pe repede înainte, se trece direct la numerație, fără suport concret și suficient lucru cu obiecte manipulabile.
60%din cei 500 de școlari de clasa I sau Pregătitoare pe care i-am evaluat anul trecut nu au reprezentări despre scara numerică, nu înțeleg notiunile "cu atât mai mult" sau "cu atât mai puțin" în schimb, efectuează adunări și scăderi cu necunoscute (ecuații de gradul I) - mecanic, automat.

Fereastra de oportunitate pentru dezvoltarea logicii matematice este 2-5 ani. Atunci se formează baza logică a gândirii. Dacă nu ne ocupăm de asta serios în grădinițe, vom avea copii în primii ani de școală, apăsați de cerințe matematice supradimensionate și anacronice dezvoltării lor cognitive. Pentru cine crede că e prea devreme, neuroștiințele au pus pe înțelesul tuturor sute de articole online pe tema asta.

  1. Câteva lucruri care s-ar putea schimba de mâine în educație, fără bani în plus, fără legi noi, doar cu mai puțină nepăsare din partea adulților de la catedră:

La grădinițe:

- desenele animate în sala de clasă;
- recompensele alimentare pentru comportamente academice sau sociale;
- permisiunea acordată îngrijoarelor de a supraveghea și coordona comportamental copiii;
- bulinele de orice fel pentru "când ești bun";
- scaunul pedepsei, colțul rușinii, expresii de genul "nu e frumos" pentru comportamente nedorite;
- etichetările "băiat bun/fată cuminte/copil năzdrăvan/timid/leneș/neascultător/agresiv/mâncăcios" etc
- nervii revărsați și accesele de furie ale educatoarelor și ale îngrijitoarelor; țipetele, "atinsul", scuturatul, amenințarile fizice, zdruncinatul copilului;
- statul mai mult de 10-15 min. la masa de lucru și pe scăunel;
- neieșitul zilnic afară, la joacă;
- folosirea excesivă a fișelor de lucru, ca substitul al situațiilor autentice de învățare;
- compararea copiilor și aprecierea discriminatorie;
-statul pe telefon al educatoarelor în prezența copiilor;
- condiționările: "dacă nu stați în rând, ne întoarcem în clasă și nu mai ieșim afară";
- corectarea unui comportament individual cu strigăte adresate întregii clase, peste capul tututor copiilor;
- păcălelile cu " vine mama acum, am sunat-o eu și e pe drum";
- pedepsele colective de tipul "mâinile sus toată lumea";
- comportamentul preferențial drăgăstos pentru copilul care "îți cade cu tronc" ;
- comparațiile fete-băieți;
- evitarea activităților plastice care produc "dezordine și mizerie"
- obsesia pentru ordine în clasă și permanenta apostrofare a copiilor să așeze jucăriile la loc;
- alimentarea forțată;
- rușinarea pentru pipi sau caca "pe tine";
- lăsatul copilului să plângă, fără să stai lângă el;
- datul afară din clasă;

Și mai sunt...
Revin și pentru ciclul primar, gimnaziu și liceu.

Partidul iubit în frunte cu marele conducător decretează că inima și ficatul nu sunt unde credeam noi, prostimea. Sunt unde scrie manualul unic.
Inexactitățile științifice, dezacordurile și virgulele între subiect și predicat trebuie adoptate de toată lumea urgent, ca să nu se mai vadă nicio diferență între noi și bravii noștri conducători.

Or mai fi și oameni buni prin Minister p-acolo? Nu le-o fi și lor puțină jenă că sunt contemporani și colegi cu enormitățile astea?

În pomul ăsta, la care mă uit de jos, sunt mii de situații diferite de viață: într-un colț, un păianjen devorează o gâză - e zbatere, e tensiune și e dramă mare în aripile ei sfrijite; un grup de frunze e pălit definitiv - dacă te uiți doar acolo, moartea si toamna au venit deja; alte ramuri sunt de anul trecut golite și uscate, inutile; în alte părți frunzele sunt vii, verzi și pline de puls; acolo, în vârf, o pasăre se scarpină sub pene și pendulează pe un fir delicat; aici, mai spre trunchi, crengile-s noduroase și încălcite a bătrânețe, dincolo, mai spre dreapta, pomul abia parcă s-a născut. Acolo o nuntă de gâze, o coaliție de țânțari, dincolo - scuturări de praf, ruperi de lumină, foșnete, o omidă zburlită, cleveteli de muște, o furnică fără țintă.

Unde se îndreaptă atenția mea e o altă realitate. Un alt pom de fiecare dată.

Niciuna nu descrie cine e el.

El e mare, total, susținut de viață și curgere de energie din toate părțile, în ciuda tuturor dramelor și sărbătorilor evidente pe care le observă ochiul meu.

În susținerea asta necontenită și misterioasă a vieții, el însuși e viață, fără niciun efort, fără nicio rezistență, total dezinteresat și îngăduitor față de ce cred eu că văd.

Pomul ăsta e fiecare dintre noi.