Gândirea se învață!

Public mai jos un articol al prof. Constantin Lomaca, director de curriculum la un liceu internațional din Germania, formator de cadre didactice și lector pe teme de educație la diferite conferințe de specialitate în lume.
 

“Valoarea educaţiei şcolare nu se află în învăţarea a cât mai multor fapte şi date, ci în antrenarea minţii pentru gândire” - spunea A. Einstein.

Pornind de la această afirmaţie, aş dori să argumentez că antrenarea minţii în mod sistematic şi coerent, ca parte integrantă a pedagogiei noastre cea de toate zilele, este esenţială şi posibilă în şcoli, licee şi facultăţi.

Capacitatea de a înţelege nu precede analizele, evaluările, aplicarea în practică a cunoştinţelor sau generalizările, ci este un rezultat al lor. Înţelegerea şi aprofundarea sunt un produs al gândirii şi nu un precursor al său.

Pentru a înţelege fapte, evenimente şi a le lega între ele prin sensuri trebuie, mai întâi, să gândim. Operațiile gândirii pot şi trebuie să fie dezvoltate în copii de la vârste mici şi pe tot traseul ciclului de învăţământ.

Nu în ultimul rând şi pentru că, aşa cum spunea Matthew Lipman (1980), “ gândirea este muncă, este acel tip de muncă pe care nimeni nu o poate face în locul altuia”. Vrând, nevrând, dacă vrem să gândim, trebuie să o facem singuri. E o treaba pe care nu o putem delega. Dacă o delegăm, termenul îşi schimbă sensul devenind manipulare”.

Există o mulţime de studii care confirmă valuarea adăugată pe care o dă obiectivelor cognitive şi curriculare predarea sistematică a abilităţilor de gândire. De exemplu Higgings (2005), după ce analizează şi sintetizează 29 de studii, afirmă că impactul predării organizate a abilităţilor de gândire este de 0.62, ceea ce ar fi echivalent cu a aduce o clasa a cărei medie este la început de 5, la 7,3 la sfârşitul anului şcolar.

Cum se poate realiza o astfel de iniţiativă educaţională la nivel de şcoală, de catedră, de profesor sau învăţător la clasă? Pe trei domenii:

  1. Planificarea. Aceasta are la rândul ei trei etape majore (după McTighe şi Wiggins în “Understanding by Design”): Identificarea resultatelor dorite, adică ce ar trebui să ştie şi să facă elevul la sfârşitul anului sau al anilor de şcoală, după care, stabilirea parametrilor ce trebuie atinşi pentru a demonstra diverse nivele de învăţare şi aprofundare, iar apoi stabilirea planurilor de lecţii care să îi conducă pe copii către aceste capabilităţi.
  2. Fundamentul teoretic al necesităţii introducerii practicii continue. A gândi este o abilitate care trebuie sistematic antrenată. Trebuie să ne exersăm gândirea aşa cum face un pianist cu abilităţile muzicale sau un sportiv cu cele specifice disciplinei sale. Dacă în sport aceste abilităţi sunt, de exemplu, precizia, rapiditatea, puterea de reacționa etc., iar în muzică ritmul, citirea notelor şi a notatiilor muzicale etc., în “gândire” câteva dintre ele sunt: evaluarea, chestionarea, analiza, reflectarea, generalizarea, conectarea, logica, etc. Aceste abilităţi se pot corela cu programa în vederea introducerii, practicării şi aprofundării lor la momentele oportune şi necesare. Aici modele de genul celor din “Gândirea vizibilă” a lui R. Richhart (carte tradusă şi în româneşte) sau ale filosofului Australian, discipol al lui M. Lippman (care la rândul sau a fost discipol al lui J, Dewey) Phil Cam sunt atât răspândite, dar şi eficiente prin multe şcoli din lume.
  3. Implementarea predării explicite a gândirii. Trebuie bine înţeles că a crea copiilor oportunităţi în a practica gândirea nu este suficient. Datoria noastră de profesori este dusă la bun sfârşit doar atunci când avem dovezi că elevii sau studenţii raţionează şi înţeleg.
Foarte pe scurt şi la concret, un astfel de model de planificare şi implementare ar trebui să cuprindă:
  1. Obiectivele şi conţinuturile;
  2. Termenii ce definesc gândirea, termeni ce ar putea fi încorporaţi în unitatea de lucru respectivă;
  3. Decizia de a alege ce “produs” al elevului demonstrează înţelegerea şi aprofundarea obiectivelor şi a conţinuturilor (un proiect; o prezentare, un referat, etc);
  4. Elaborarea unei activităţi sau serii de activităţi care să îl ajute pe elev să ajungă, pas cu pas la înţelegerea şi aprofundarea conţinuturilor şi obiectivelor ce pot fi transmise prin folosirea gândirii descrisă în termenii aleşi la punctul 2;
  5. Crearea de oportunităţi în cadrul activităţii de mai sus prin care elevul să practice gândirea (adică activitatea să conţină întotdeauna părţi în care copilul trebuie să, de exemplu, generalizeze, să tragă concluzii bazate pe corelaţii, ipoteze şi rezultate, să evalueze, să creeze şi aşa mai departe);
Fiecare unitate de lucru poate avea o lista a activităţilor ce implică gândirea, iar profesorul, prin simplă evaluare, ar putea urmări ce şi cât au gândit sau avut ocazia să gândească copiii.

În rezumat, înţelegerea şi aprofundarea sunt rezultate ale gândirii, iar gândirea este o capabilitate ce necesită practică continuă şi care trebuie predată explicit şi sistematic.

O astfel de abordare ar trebui să existe în orice şcoală, catedră şi pentru orice cadru didactic, sub forme şi variante proprii, adaptabile şi flexibile. Dacă nu îi educăm pe copii să gândească, ei nu vor înţelege sofisticata lume din jurul lor.

Sunt multe piedici. Ele există peste tot. Există chiar şi interese ca acest lucru să nu se întâmple. Există şi foarte multă ignoranţă. Foarte mulţi dintre cei care ar putea şi chiar vrea să schimbe ceva nici măcar nu ştiu cât de mult se poate face. E adevărat, cu foarte multă răbdare şi perseverenţă.

Definiţie:
A GÂNDÍ, gândesc, vb. IV. 1. Intranz. şi refl. A-şi formă o idee despre un lucru, a pătrunde ceva cu mintea; a reflectă, a medita, a cugetă, a chibzui la ceva. ◊Expr. A da (cuiva) de gândit = a obligă (pe cineva) să mediteze, să se întrebe, să discearnă. ♦ Intranz. şi trânz. A concepe, a crea ceva (abstract sau concret). 2. Refl. şi intranz. A se îngriji, a-i pasă de ceva sau de cineva. 3. Trânz. şi intranz. A-i trece cuiva prin minte (că…); a crede, a socoti (că…). 4. Trânz.şi refl. A lua în considerare (că…), a-şi da seama (că…). 5. Refl. A intenţiona (să…). ♦ Trânz. (Reg.) A dori, a speră. – Din gând.
( DEX Online (2009) )

Bibliografie:
  • Cam, Philip. (2006). 20 Thinking Tools. ACER PRESS.
  • Hattie, John. (2009). Visible Learning: A Synthesis of over 800 Meta-analyses Relating to Achievement”.
  • Routledge.
  • Higgins, S., Hall, E., Baumfield, V. & Moseley, D. (2005). A meta-analysis of the impact of the implementation of thinking skills approaches on pupils. EPPI-Centre, Social Science Research Unit, Institute of Education. London, University of London, Institute of Education.
  • Ivie, Stanley D. (1998). Ausubel’s Learning Theory: An Approach to Teaching Higher Order Thinking Skills. The High School Journal, 82:1, pp. 35-42.
  • Lipman, Matthew; Sharp, Ann Margaret & Oscanyan, Frederick S. (1980).
  • Philosophy in the Classroom. Temple University Press.
  • McTighe, Jay & Grant, Wiggins. (2006). Understanding By Design: Professional Development Workbook. Hawker Brownlow Education.
  • Freseman, R. D. (1990). Improving higher order thinking of middle school geography students by teaching skills directly. Fort Lauderdale, FL: Nova University.