Cum sprijini un copil care citește greoi

Dacă până la finalul clasei a II-a, problemele de citit ale copilului tău persistă, șansele sunt ca întregul proces de învățare să sufere dramatic și să existe întârzieri în planul logicii și al abstractizării pentru tot restul vieții școlare.

Cititul greoi, cu întreruperi, oboseală și pe litere sau cititul mecanic și neconștient se manifestă mascat încă de la 4-5 ani, când educatoarea ar trebui să observe unele probleme ale discriminării fonematice sau dificultăți de urmărire și orientare în fișa de lucru, probleme de intuiție în exercițiile de despărțire în silabe, de reproducere verbală corectă aunor propoziții etc.

Dacă se intervine la timp, până la înscrierea la școală, șansele de recuperare sunt imense, cu mare impact pe stima de sine a copilului.

Nu o să insist pe literatura de specialitate care descrie formele de dislexie pentru că, de cele mai multe ori, odată cu punerea unei etichete, sunt limitate enorm speranțele și acțiunile de intervenție. Și copiii, și familiile, și profesorii încep să identifice copilul cu problema lui și să îl vadă îngustat dramatic ca om, ca energie cu puterea de a se ridica dincolo de sentințe.

Afară de situațiile în care dificultățile de citire sunt legate și de grav deficit de atenție sau de inteligență emoțională în decalaj de peste 2 ani față de vârsta cronologică - am reușit, de-a lungul timpului, să ajut câteva sute de copii, folosind practici din vechea metodică, învățată în liceu și folosită de învățătoarele noastre încă de acum 30-40 de ani.

O să le descriu mai jos, în speranța că vă ajută, ca părinți și profesori. Nu înainte de a observa că există astăzi o superficialitate teribilă în pașii metodici de învățare a cititului, la clase. Din ce în ce mai mulți învățători ard, în necunoștință de cauză, etape de lucru care construiesc concepte numerice, raționamente matematice de bază sau abilitatea minții de a face asocierea literă-sunet și distincția silabă-cuvânt-propoziție. Se merge orbește, cu exerciții multe și alandala, în speranța că după exersare ”en-gros”, trebuie să rămână niște urme pe creierul copilului, eventuale noi striații care vor conduce la formarea competențelor.

Când - surpriză! - acestea nu apar, vina cade pe elev, pe lipsa de lucru în plus acasă.

Prin urmare, dacă aveți un copil care a încheiat deja clasa I și citește greoi, e timpul să interveniți, cu responsabilitatea și cadența unor ședințe de fizioterapie - deci, cu exerciții constante, nu neapărat îndelungate, dar dozate consistent și consecvent. E nevoie de cam un an să recuperezi ceea ce nu s-a făcut la timp sau, pur și simplu, să activezi acea zonă a minții copilului tău care a venit pe lume cu o anumită indispoziție sau mai mică flexibilitate față de stimuli.

Nici la finalul clasei a II-a nu e foarte târziu, dar e mult mai greu de câștigat atunci optimism, pentru că se dubleză, aproape, perioada de așezare în normalitate. Mai mult, după 8 ani, se vor fi instalat deja complexe de inferioritate, stări de neputință, durere sufletească și respingere în fața textului scris.

Iată câteva pastile pentru revenire pe linia cititorilor conștienți și fluenți:

PENTRU CITITORII ÎNCEPĂTORI

Dacă citește încă pe litere - deci, mintea lui nu face sinteza în silabă a două sunete sau trei - lasă orice carte la o parte sau orice text, oricât de ilustrat și ademenitor în povestea lui. Exersarea pe text îl frustrează și mai tare. Copilul are nevoie să fie ajutat să facă întâi legătura între sunete, nicidecum între sensurile cuvintelor. Nu ridica ștacheta numai ca să își contemple și mai limpede neputința.

O să scriu mai jos, simplu și caraghios ce a funcționat cu mulți copii:

  1. Desenează-i pe o coală de hârtie mai mulți șerpi, cu fețe distincte, eventual. În interiorul lor, desenează silabele: ba, ca, da, ea, fa, ga, ha ... pentru șarpele ”A”. Pentru șarpele ”O”, desenează silabele: bo, co, do, fo, go , ho ...etc. Umple corpul șerpilor cu silabe din două sunete pentru toate vocalele.(be,de,fe,he,je,le,me,ne,pe etc; bi,di,fi,hi,ji, bă, că, dă...)

Spune-i că vă jucați de-a cititul ”șerpuit” și că miza este să pronunțe silabele cât mai bine și mai repede, de la cap, până la coada șarpelui. De câte ori  se împotmolește, luați-o de la capăt, semnalându-i că ”s-a rupt șarpele”. Că scopul este să îl lăsăm să trăiască întreg și puternic, fără ”tăieturi”.

  1. După 7-14 zile de exersat astfel - cu tot cu doza evidentă de plictis și repetitivitate - luați silabele și desenați-le pe câte un cartonaș. Ca la vechiul alfabetar, așezați câte 2 sau 3 cartonașe împreună, ca să formați cuvinte.

Nu cumpărați alfabetare. Lucrul creat alături de copil are impact mai mare.

  1. Dați-i cuvinte în scris, de câte 2-3 silabe și puneți-l să le rescrie despărțite.
  1. Citiți serii întregi de cuvinnte așezate în coloane, scrise pe silabe și cereți-i să le citească, pe rând, pe silabe și apoi ”unit”.
  1. Cereți-i să își transcrie aceste cuvinte pe caiet, punându-l să își autodicteze cuvântul pe silabe.
  1. Ca joc, despărțiți cât mai multe cuvinte în silabe și numărați-le. Identificați sunete la începutul sau la finalul silabei.

În mod ideal, la clasa Pregătitoare și Grupa Mare, învățătoarele trebuie să fi făcut sute de exerciții de reprezentare grafică, prin liniuțe și puncte, a propozițiilor, a  cuvântului întreg, a cuvântului despărțit și a sunetelor care construiesc silabele. Dacă nu au făcut asta, luați-o de aici, de la acest moment zero și abia apoi mergeți la punctul 1 de sus.

PENTRU CITITORII ”MAI AVANSAȚI”

Dacă s-a instalat deja cititul pe silabe, dar persistă perioada cu poticniri și oboseli pe text, sfatul meu este să evitați din nou cărțile cu coperte frumoase și textele apetisante din literatura pentru copii.

Avem acum altceva de împlinit, în niciun caz descoperirea ideilor din narațiune.

Avem de format câmpul vizual, în capacitatea lui de a integra sintetic șiruri de cuvinte.

Pe înțelesul tuturor, ne gândim acum la exerciții care antrenează ochiul în abilitatea lui de a ”peria” rapid 2-3 cuvinte la rând, de a se orienta stânga-dreapta, sus-jos cât mai rapid. Avem nevoie să antrenăm vederea periferică, cuprinderea dintr-o privire a semnelor. Lucruri pe care noi le luăm ca atare nu există neapărat în repertoriul intelectual al copilului tău. De multe ori acesta e afectat de mecanica privirii și puterea sintetică a câmpul vizual parțial maturizat.

Ce e de făcut pentru un copil care citește sacadat, obosește și nu își amintește ce a citit?

În niciun caz forțat să citească pagini la rând, în speranța că o să i se declanșeze acest super-mecanism care sincronizează subtil și abilitatea de a face sinteze vizuale, și de sens.

Vă sfătuiesc să interveniți ca la o fizioterapie, pe mecanica mușchiului sau pe pârghia care trebuie recuperată.

Iată ce am făcut și ce a dat roade.

  1. Am ales un text scurt cu numai 40-70 de cuvinte. Un text care să creeze o mini-poveste, o poantă, o glumă, o pildă sau o secvență ca dintr-o bandă desenată.â
  2. I-am spus copilului că o să ajungă să îl citească la fel de bine ca un crainic la TV: cu puterea de a-și ridica din când în când ochii din foaie. Cu intonație și convingere. Pentru unii am și folosit filmarea cu telefonul, pentru că am avut astfel ocazia să vorbim și despre dicție, și despre fluență, coerență etc.
  3. Ca să funcționeze trucul, i-am spus că trebuie să ne antrenăm pe el până ni se face greață de el. Copiilor care își simt dificultățile și poartă deja tristeți în suflet le priește psihologia inversă. I-am zis că o să îl sucim și răsucim pe toate părțile, până ajunge ca o șosetă purtată și mirositoare. Că o să ajungă să îl plictisească, de-o să vrea să nu mai audă de el cât o trăi.

Odată cu gluma asta a început și necesara conștientizare din parte copilului că se luptă alături de mine cu o neputință concretă, de care nu e vinovat, dar care trebuie tratată cu o anumită tehnică și, mai ales, cu asigurararea că stau alături de el până izbim amândoi. Din prima zi, meditatorul trebuie să dea copilului încrederea că știe ce face, că nu există decât rezultatul fericit, ziua în care acesta va citi fără dificultăți, în clasă, în fața colegilor.

Programul continuă cu încăpățânarea de a citi de luni până Duminică același text, pentru max. 25 min/zi. Nu mai mult.

  1. Luni descifrăm textul și vorbim despre el. Subliniem cuvintele lungi și care pun probleme. Îl citim de 5-6 ori, până știm toate sensurile.

Și tot așa, în fiecare zi a săptămânii, cu exerciții diferite adăugate de la o zi la alta:

- citire selectivă: ”citește propoziția în care se vorbește despre.../care are doar 3 cuvinte/care e interogativă/citește de la coadă la cap”

- dictări de cuvinte și de propoziții din același text (4-5 cuvinte și două propoziții pe zi)

- transformări de propoziții prin adăugiri de cuvinte sau schimbări de topică;

  1. Până Duminică, nu mai mult de 25 de minute pe zi, același text. Cu riscul de a-l memora și citi mecanic - ceea ce nu e rău în esență, atât timp cât ne amintim că ne interesează coordonarea ochilor, ”fuga” lor de-a lungul rândului scris.

Și nu numai atât. Ne interesează să creăm momente de triumf în fiecare zi. O mare parte din dificultatea de a citi vine cu o încărcătură emoțională de nedescris.

Acești copii au nevoie să simtă că lucrurile vin ușor, puțin câte puțin, că au un aliat - pe tine, și că exercițiile de recuperare au în ele ceva comic și plictisitor, dar numai bun pentru creșterea siguranței, a fluenței și a vitezei de citire.

După 6 săptămâni și 6 texte mici, diferite, citite insistent, apar primele rezultate măsurabile. De aici încolo puteți mări numărul de cuvinte la 100-150. După alte 6, la 200- 250.

Neapărat, de la o săptămână la alta, cel puțin în primele 2 cicluri de câte 6, întoarceți-vă la toate celelalte texte ”trecute” și reciclați în permanență, prin citire tare și cu intonație, fragmentele anterioare.

Și încă ceva extrem de important. E preferabil să aplicați acest program în vacanță. Nu în concurență cu temele școlare.

Dacă există în aceeași zi încă momente de  frustrare și neputință că nu își poate citi tema, că nu se poate mișca rapid prin textul matematic, cele 25 de minute de lucru suplimentar nu vor crea, în plan psihologic, niciun triumf. Sunt aproape inutile.

Când copiii au dificultăți, simt, în mod natural, respingere și nevoie de fugă de acolo. Nu este lipsă de voință, nu este superficialitate. Există un real sentiment de durere când nu poți face ceea ce alții stăpânesc deja cu naturalețe.

Deci, pentru recuperarea ritmului în citire, e nevoie de:

- alegerea unor texte scurte și simple;

- susținere din partea meditatorului și promisiune fermă că nu îl lasă până nu reușește;

- dozarea exercițiilor de citire în intervale scurte, dar repetitive și consistente, bazate pe predictibilitate și control;

- intercalarea exercițiului de citire cu dictări, transcrieri și copieri pe marginea acelorași texte;

- revenirea zilnică și săptămânală pe textele ”vechi”.

- crearea permanentă a sentimentelor de triumf, reușită și siguranță;

- multă consecvență și răbdare din partea adultului care-l sprijină pe copil;

 

Evitați să:

- introduceți acest program ca suplimentar temelor copilului; e de preferat fie să anulați- de comun acord cu învățătoarea - făcutul temelor ”obligatorii”, fie să rulați programul în vacanța de vară;

- ridicați ștacheta prea sus prin ademenirea copilului cu tot felul de cărți promițătoare în conținut și imagini.

- grăbiți copilul în citire, judecându-l sau amintindu-i că este un cititor lent.

Succes și încredere! Metoda funcționează dacă îl sprijini cu umor și optimism!

Subliniez aici, la final, că am evitat să introduc în textul acesta termeni de specialitate și am păstrat în intenționat spiritul colocvial ca să pun în evidență că nu este o metodă cercetată anume sau despre care pot spune că am verificat-o altfel decât empiric.

De-a lungul timpului, ea a creat între mine și elev un soi de alianță declarată împotriva unei greutăți despre care l-am asigurat, râzând, că e tranzitorie. De pildă, m-am plâns și eu că mă plictisește același text, că îmi e greu și mie să înghit aceeași pastilă în fiecare zi. Am cântat textul, l-am lălăit, l-am scandat, l-am întors și pe față și pe dos, până i-a devenit extrem de familiar și, deci, neamenințător. Am menținut senzația că problema copilului este un obstacol mic, de moment, care trebuie trecut cu soluții caraghioase. Că cititul greoi nu este în el, nu i s-a lipit de suflet și de existență, ci e un fel de gripă întâmplătoare care trece cu un tratament anume.

Capacitatea mea, ca om, de a suține energetic un copil, cu tonus și optimism, e mai importantă decât exercițiul în sine. El poate fi făcut întocmai, dar cu rezultate nefericite, dacă cel care conduce ”recuperarea” dă prea multă solemnitate și greutate momentului. Inima grea a părintelui care crede, mai întâi de toate, că fiul/fiica lui ”are o problemă” nu are ce căuta în niciun program de recuperare. Pălăria de profesor pe capul mamei sau al tatălui este cel mai respingător lucru pentru copil, mai ales dacă acesta a conștientizat deja că este în urmă față de colegi.

Jocurile de putere, amenințările, condiționările de tip ”dacă vrei să te joci, trebuie să citești întâi o jumătate de oră” nu fac altceva decât să închidă dorința și speranța care trebuie să însoțească orice muncă de ”recuperare”.

Vă trebuie numai multă consecvență, dublată de spirit de joc. O autoritate de nenegociat, fericit cuplată cu multă empatie și tehnici de aplicare a psihologiei inverse - mai ales când copilul dă de greul acela natural și numai bun să-l crească mai departe.

Spor!

 

Tags: sunete, deprinderile cititului