Nu renunțati la atitudinea publică!

Pentru cei care v-ați plictisit de politică, de 30 de ani de schimbări de guverne fără mare diferență în viețile voastre, pentru cei care v-ați blazat și ați devenit pasivi, indiferenți, pentru
cei care v-ați sustras total de la o minimă alertă civică, ați depus armele și ați îmbrăcat mina înțeleptului cinic și detașat...

amintesc...

că un singur om numai, ca să își vindece rănile și măcar câteva programe subconștiente care îi sabotează viața, are nevoie de mii de ore de muncă interioară, de durere privită în ochi, de plâns și prăbușire, de luptă, de cădere și ridicare, de eșecuri și reveniri în buclă, de treziri și limpeziri bruscate de nenumărate ori de nămol interior și deznădejde.

darămite

o țară!

Cine a renunțat la atitudine publică a renunțat la sine și la copiii săi.

Cine s-a blazat numai după 30 de ani de încercări ale istoriei, veniți după cel puțin alți 50 - de răni, reprimări, reduceri sistematice ale umanității din fiecare, e infantil, ca un puști care-și ia jucăriile și pleacă. Sau bătrân ca un suflet predat definifiv ego-ului, stomacului, predicțiilor meteo de la jurnalul național.

O țară, o comunitate se vindecă cel puțin în același ritm și cu aceleași dureri ca fiecare dintre noi. Numai să vrem să facem munca asta afară si pe dinăuntru.
E ușor să te faci azi ca nu te mai interesează. E ușor să nu alegi să te doară.

Cine face azi by-pass la un pic de istorie, face în continuare ce am făcut de decenii: ne-am sacrificat și ne sacrificăm copiii de dragul unei comodități de moment. Sau pentru că alegem să rămânem bolnavi pentru că vindecarea înseamnă să ne privim bubele la lumina zilei. Și să ne doară.