Probleme de atenție- IQ mare

În cei aproape 3 ani de când derulăm atelierele de evaluare cu preșcolari și școlari (I-IV), ne-au trecut prin mână peste 1000 de copii din București și din țară.

Unul dintre lucrurile cele mai izbitoare la această generație este legat, bineînțeles, de atenție - de funcțiile executive ale creierului: autocontrol, ascultare activă, atenție voluntară, planificare.

Foarte mulți copii au - da - ”probleme de atenție”. Nu o să scriu aici de ce și de unde, cu toții știm despre generația ”pe repede înainte”, ”copiii ecranelor”, copiilor dependenți de stimuli puternici și plictisiți de activitățile care presupun moduri de operare secvențiale, analitice, de gândire în adâncime.

Ce este însă foarte interesant la majoritatea copiilor cu ”probleme de atenție” este că le iese coeficientul de creativitate foarte, foarte mare. În timp ce mulți dintre copiii ”buni, atenți și concentrați” au predispoziții, să spunem, mult mai prudente, când trebuie să atace probleme din unghiuri diverse, în afara ”cutiei”.

Nu o să insist cât de importante sunt atenția și autocontrolul, totuși.

Ce cred, însă, așa intuitiv și la prima mână, e că omenirea își ”mută” creierele către un mod de operare care - deși nu pare să ne placă nouă, adulților, obișnuiți să cântărim și să punem energie multă și intensă într-o problemă oarecare - schimbă fundamental paradigma de gândire: pe orizontală, în expansiune rapidă, cu multă intuiție, cu abandon rapid pe sarcinile care nu prezintă interes sau satisfacție imediată, cu mult curaj și risc, cu spontaneitate. Da, fără rigori, fără analize de adâncime, fără consistența academismului înalt. Da, cu superficialitate - din punctul nostru de vedere; da, frustrant din perspectiva adultului obișnuit să facă treaba serios și cu intensități aparte.

Nu, copiii care vin azi din urmă, dincolo de influențele proaste sau bune ale școlii - au o altfel de ”poftă intelectuală”, un alt mod de operare care nu ne place, ne frustrează sau ne sperie. Dar sunt aproape de neoprit în creativitate și curajul de a schimba ”macazul” imediat față de locul care nu produce rezultat imediat. Vrem sau nu, eu simt curentul ăsta cum vine și mătură o bună parte din coordonatele în care ne-am obișnuit să definim ”gândirea bună”. El face parte, probabil, dintr-un proces de adaptare - ca mutațiile genetice - la o altă etapă în evoluția speciei umane. Copiii aceștia pregătesc un altfel de viitor.

Și-mi aduc aminte mereu - ca să nu judec greșit - că lumea nu e bună sau rea, că lucrurile vin dinăuntrul nostru, că percepțiile schimbă realitatea și perspectivele se mută și se recreează permanent. E de lucru un pic pe atenție și autocontrol, dar e cu mult mai mult de lucru cu noi înșine, adulții, să înțelegem și să acceptăm cum lucrurile se mișcă altfel înainte. E de lucru mult de tot să ne înțelegem copiii ”out of the box of our own old mind”.