Despre practica spirituală …

Într-o lume nesigură și dezordonată cum e sistemul școlar românesc, cu mulți adulți inconștienți, abuzivi și fără direcție, soluțiile pe care le poți da familiilor de azi nu mai pot fi promisiuni de schimbare sau alternativă. Ambele sunt incerte.

Singurul lucru care poate fi soluția pentru copilul zilelor noastre - presat, judecat, forțat și suprasolicitat - nu ține nici de sistem, nici de omul de la clasă, nici de reputația școlii.

Singura soluție e de ordin spiritual: cum înveți copilul să se conecteze cu sine, să respire, să își controleze impulsurile, să își recunoască emoțiile, să își exprime nevoile, să rămână autentic. Abia apoi sau în paralel cu asta poți educa un intelect nu numai productiv, dar și creativ. 
Dacă știi să faci asta cu tine, și acasă - cu copilul tău, nu-l mai îngenunchează nimeni. E imun, pentru că radiază din interior putere.

Nici cea mai bună școală din lume nu poate pune acest sistem de ghidaj intern în copilul tău; cel mult, ea poate pune toate armurile de suprafață ale reușitei și ale productivității cognitive. Care, pe termen lung, nu valorează nimic dacă "miezul" e în conflict.

Supraviețuirea în lumea metamorfică a viitorului depinde de relația pe care fiecare om va învăța, din copilărie, să o aibă cu sine.

Forța care mișcă lumea și hotărăște destine nu mai e competența sau productivitatea. E emoția. E ceea ce transmite/emite fiecare om către ceilalți, la nivel discret. Toate disonanțele interioare, nerezolvările intime, certurile și divorțurile interne, neiubirile de sine și neacceptările perfecționiste țipă la exterior, produc dislocări de sens, de fapte, de relație.

Succesul sau insuccesul în viață - pentru generațiile noi - vor fi profund determinate de dimensiunea spirituală a fiecărui om. Nu vorbesc de religii, ci de cum știe fiecare să fie cu el însuși.