Despre locul nepotrivit al deciziilor noastre …

Printre toate mamele bune pe care le întâlnesc, văd adesea femei care caută să facă totul bine pentru copil, cu încrâncenarea omului corect, perfecționist, și cu dorința de a fi un părinte mai bun decât cei ai propriei copilării.

Oricât de bune faptele și intențiile noastre, dacă vin dintr-un loc reactiv și rănit, copiii vor ști asta și vor prelua lecția bună a mamei cu tot cu tensiunea negativă a energiei care a generat-o.

De pildă, dacă ai avut o mamă rece, ocupată, nedarnică în atenție, obosită de rutina zilei și de grijile casnice, vei încerca să dăruiești copilului tău multă atenție, să îi faci poftele, să îl asculți oricând, să îți petreci mult timp cu el, să-i organizezi mereu stimuli și activități. Să i te dedici, în speranța că el nu va avea copilăria ta.

Vei observa că, deși faci totul ca la carte, copilul ăsta tare îngrijit și iubit devine ușor iritabil, dependent, nesigur, nemulțumit, mereu dornic de dovezi de iubire, capabil să te sleiască sau să te facă să te justifici emoțional aproape tot timpul. Sau, la polul opus, devine introvertit, nesociabil, cu frici inexplicabile.

Tot ce facem bine dintr-un loc sufletesc reactiv - chiar și educație în opoziție sau război cu amintirile despre propria mamă - e perceput de copil ca agendă personală. Ca ceva care te satisface pe tine, nu ca pe o acțiune dedicată spiritului lui.

Tot ce vine dintr-un loc neîmpăcat, din nevoia aproape agresivă de a te delimita de cine au fost ai tăi, e integrat de copil ca pe o vină personală și digerat deja ca o inadecvare proprie.

Sigur că nu repetăm greșelile părinților noștri. Facem lucrurile mai bine, dar dintr-un loc împăcat cu sine, cu trecutul, cu familiile proprii. 
Le datorăm copiilor cuvinte și fapte pornite dintr-un loc curățat, viu, nu din încrâncenări, frici și conflicte cu noi înșine. Niciun cuvânt, oricât de bine ales, nu poate masca tensiunile interioare, falsitatea, forțarea nostră de dinăuntru. Toți copiii au antene speciale pentru neadevăr, și, din păcate, preiau neautenticitatea părinților lor ca pe o vină proprie, ca pe o povară pe care trebuie s-o ducă ei.

Deci, pentru cine încearcă să facă bine la exterior și poartă înauntru multă încordare, nimic nu funcționează până nu se face lumină acolo unde ar trebui să fii tu, cel autentic și nereactiv. Nu poți sprijini luptele copilului tău până nu le câștigi pe ale tale.