Despre copiii care pot mai mult …

Am văzut pe un grup de părinți câte păreri și contradicții...

Felul în care școala a distribuit materia, pe vârste și ani școlari e unul statistic și orientativ. Nu reprezintă norma sau ritmul natural în care ar trebui să crească un copil.

Dacă la 4 ani copilul tău citește, dă-i! Nu îl tine pe loc, nu te gândi că se va plictisi la școală. Apetitul intelectual e energie vie, nu te poți pune împotriva lui, nici lăsa la foc mocnit de dragul unor convenții sociale. Dacă un copil are un intelect precoce, hrănește-i-l pentru că astfel satisfaci o nevoie fundamentală ca foamea sau dragostea.

Am cunoscut recent un băiețel mult peste media vârstei lui. Tatăl lui - îmi spunea - s-a abținut să-i dea ce cere deja creierul lui. Mi-a zis că îi e frică. Frică de ce? Societatea noastră are o mare stimă și complex de inferioritate în același timp pentru omul inteligent. El e un fel de amenințare a mediocrității majoritare, și, deci, un punct de referință de la care noi, restul, parcă ne vedem mai jos. Tare multe prejudecăți și sfieli provinciale avem față de intelect, pentru că îl percepem ca pe singura dimensiune care contează cu adevărat în devenire. Este capcana omului consumator, productiv, crescut în paradigmă deterministă.

Inteligența mare nu e nici o ciudățenie, dar nici un fericit bilet la loteria vieții. Sunt copii precoce care reușesc să gestioneze limbajul programării, de pildă, de la 6 ani, dar încă au probleme în a fi empatici, prezenți, cu tact sau spontaneintate la datele din interacțiunile sociale.

Mai mereu există ceva necesare dezechilibre în noi, ca să existe astfel o dinamică a creșterii și un simț al evoluției personale.

Deci, nici nu vă exaltați, nici nu vă ascundeți dacă aveți un copil superinteligent! Căutați să hrăniți din plin toate lucrurile care îi vin ușor și, mai ales, căutați să echilibrați celelalte dimensiuni ale sale: corpul - motricitatea, relațiile sociale, gestionarea propriilor simțiri.

Cât despre plictisul la școală, nu vă îngrijorați! Un copil care integrează un intelect dezvoltat nativ cu ceva creștere socio-emoțională, nu se va plictisi niciodată! Va avea suficientă toleranță la frustrare, răbdare, imaginație, toleranță să se bucure de ceilalți! Acestea din urmă sunt aripile unui intelect superior. Acolo au parinții de crescut mult în copil, fără să răsufle deloc ușurați că mintea lor poate face deja hocus-pocus!

Deci, în discuțiile pe forum, n-aș anunța încă bucuria de a avea un copil tare inteligent. Nici nu m-aș speria! Aș încerca să caut echilibrul în dezvoltarea lui, fără să pun frână minții. Statistic, 3 sferturi din inteligențele supradotate ale omenirii nu devin productive pentru că nu se asociază la timp cu un caracter crescut conștient de familii: răbdarea, recunoștința, empatia, colaborarea, reziliența, responsabilitatea, morala.