Copiii, educația financiară și fondurile de investiții

În currricula relativ recent a claselor P-I-IV, disciplina Matematicii e contopită cu Științele naturii. Copiii fac calcule matematice în vecinătatea unei imagini cu organele corpului uman și schema sistemului circulator. N-au aflat, pesemne, autorii de manual, că Matematica se cuplează, de regulă, cu Economia, cu banii. Că e mai înțelept să asociezi algoritmi de calcul cu nevoi pragmatice de zi cu zi, decât să forțezi integrarea părților unei plante în ora despre adunarea cu trecere peste ordin.

Cu gândire puțină și pretenții bombastice de învățare prin metoda integrării sau a transdisciplinarității, am ratat, iată, pentru a câta oară, o ocazie de a asocia aritmetica claselor mici cu un început de educație financiară, o șansă de ancorare în realitate și aplicabilitate, de înțelegere a muncii din spatele banului, a circuitului valorilor într-o comunitate.

Copiii sunt fascinați de mici de jocurile care presupun vânzare-cumpărare-negociere. E o fereastră de oportunitate pe care pedagogia noastră o închide fără să îi dea atenție, lucru care ne costă pe termen lung dacă ne gândim la cum arată economia noastră astăzi, la cât de puțini adulți înțeleg ce se întâmplă, la cât de ușor îi este unei clase politice sau alteia să legifereze tâmpenii, fără ca nimeni să nu se prindă la timp.

Și da, poate fi o mișcare cu bătaie lungă – să integrezi în școală gândirea economică și educația financiară de la cele mai mici clase – dar nu există alt punct de unde putem să începem mai bine și mai eficient decât de la cei cu adevărat deschiși, interesați și ușor de modelat.

Un profesor britanic - angajat de școala noastră să predea Educație financiară - a transformat fiecare clasă într–o comunitate economică perfect funcțională într-un singur semestru. A ”tipărit” bani în cancelarie, la vechiul nostru copiator de fișe  – sute de hârtii amuzante, cu chipul lui în mijloc – și a intrat în clase cu propunerea de a oferi fiecărui elev  ”o slujbă plătită”.  De aici, copii de 10 – 14 ani au ajuns să înțeleagă cum funcționează o bancă, ce sunt fondurile de investiții, ce este bursa, cum se plătesc salariile, taxele, chiriile, cum se evaluează comparativ oferte de asigurare, cum se calculează o dobândă, cum funcționează piața acțiunilor. Totul s-a desfășurat practic, fără notițe în caiet, fără teste. Copiii au ajuns să aibă dezbateri serios argumentate despre taxarea bisericii sau impozitarea diferențiată, s-au aventurat să își ”deschidă” afaceri, să investească în ”clasele paralele”, să facă schimburi comerciale și tranzacții la ”bursa” afișată la rang de cinste, în cancelarie, Jocul s-a concentrat pe cât de rentabile sunt investițiile copiilor, pe analiza cheltuielilor la finalul fiecărei săptămâni, pe asocierea lor în grupuri de interes financiar etc.

I-am văzut astfel mai animați ca niciodată, activi și pasionați în dialogurile lor, conștienți pentru prima dată de valoarea lucrurilor, de importanța economisirii; i-am urmărit cu uimire abținându-se de la a ”cumpăra” prăjiturile extrem de arătoase aduse,adesea, ca tentație, de profesor și transformate în ”bun de consum” evitat de cei mai calculați, de cei care au învățat, treptat, să își planifice economiile, să își amâne recompensele imediate.

A fost cel mai eficient program de educație financiară din câte am avut sau am mai încercat la școala noastră. Dincolo de activarea copiilor în învățare, am simțit că se întâmplă ceva mai mult de atât pentru ei: un fel de maturizare, de câștigare a unei înțelepciuni și prezențe în lume pe care alți profesori nu o obțin neapărat la finalul orelor lor.

Acum câteva săptămâni am fost invitată la o prezentare pe una din temele pe care elevii mei  par deja să o stăpânească, în joacă. E vorba de Erste Asset Management și de fondurile de investiții, de miturile riscului și ale exclusivismului legat doar de cei care ”au bani” cu adevărat. Am realizat, ascultându-i pe specialiști, cât de puțin înțeleg lumea în termeni economici, cât de departe suntem, pobabil, ca nație, de conștientizarea unor realități financiare care ne-ar putea transforma viața, cât de inconștient și sistematic transmitem mentalitatea săracului în atitudinea copiilor, cât de înghețate ne sunt în cap judecățile despre ce am putea face cu banii.

M-a urmărit teribila observație că noi, românii, în mare parte, când vine vorba de bani, îi asociem pesimist cu nevoia de albă protecție în anticiparea zilelor negre. Că există, statistic vorbind, foarte puțin optimism și curaj în investirea lor, că neîncrederea ne caracterizează, că riscul reprezintă o amenințare, nu și o posibilă  bună promisiune de câștig. Poate sunt anii de prea intensă și instabilă tranziție, poate că este vorba de  nivelul corupției proverbial în Europa de Est și de psihologia omului care se simte ”mic” în raport cu o istorie întreagă de lucruri mari, prea mari și cinice pentru controlul lui.

Sau poate e reflexul omului neinformat, fricos, speriat de viață și deci, incapabil să își permită optimismul.

Ce știu însă estă că generația nouă a copiilor noștri vede lumea ca pe un joc cu mult mai generos în oferta lui de strategii și satisfacție și că este pregătită să înțeleagă banii ca energie, ca sursă a binelui, dacă este pusă în proiecte ale binelui.

Despre investiția în viitor avem nevoie să învățăm în școli, de mici. E vorba de acel ”mind-set” care poate fi configurat în anii în care ești cu adevărat deschis, nu doar victima fricilor și a nesiguranțelor părinților tăi.

Câți dintre noi am învățat, de frică, să demonizăm banii și să îi atribuim ca o caracteristică a celor fără caracter sau etică? Câți dintre noi conștientizăm că lucrurile în țara asta or să se miște când fiecare dintre noi va face mai mult decât să își aștepte știrile tv despre mărirea salariilor, despre cum banii pică de sus, când zeii abundenței decid, în mila lor, să strecoare printre degete ceva mărunțiș către muritorii de rând?

Lipsa de educație în școală poate închide înțelegerea de tip optimist, puterea de a-ți asuma riscuri calculate și informate, deschiderea pe care o ai în fața oportunităților economice.

Vizitați site-ul Erste -  https://romaniainvesteste.ro/ - sau ghidurile lor tipărite – ”România investește” . Pentru prima oară, după mult timp, am învățat lucruri noi dincolo de aria mea de specialitate și am simțit că pot gândi altfel lucrurile legate de economiile personale, cu ceva mai mult curaj și optimism, departe de paradigma lamentărilor părinților mei. Și, mai ales, dați-le copiilor, de mici, instrumente pentru înțelegerea banilor ca sursă de energie, ca semn al abundenței în idei, în misiunea lor de viață, în relația cu ceilalți oameni. E una din cele mai importante șanse ale României: resetarea conștiinței noastre de investitori împreună, pentru un bine colectiv, dincolo de neîncrederea și individualismul nostru fricos, atât de bine inoculat de traumele generațiilor anterioare.

Tags: educatie financiara, gandire economica