Oana Moraru: ”Copiii care citesc mult învață să ruleze nu numai imagini, ci și emoții, opinii și valori”

Copiii care citesc au sistem de ghidaj interior cu mult mai sofisticat decât restul, spune Oana Moraru, consultant educaţional și fondatoare a Şcolii Helikon din Călăraşi, în cadrul unui interviu acordat Totul Despre Mame. Ea vorbește despre importanța lecturii încă de la vârstă fragedă și despre avantajele pe care le are un copil care descoperă lumea și prin intermediul cărților.
Care este vârsta la care trebuie să îi punem copilului pentru prima dată cartea în mână?

Copiilor le place să răsfoiască de la 1 an. La început, mișcarea paginilor îi amuză și îi intrigă; în timp, îi ajută la dezvoltarea coordonării mușchilor mici ai mâinii și a ochilor; astfel, cartea apare deja în viața copiilor ca un instrument pregătitor pentru fundamentele cunoașterii. Nu după mult timp, din ea încep să citească și să creeze sens părinții, bunicii, educatoarele. Încă de la grădiniță, majoritatea copiilor au în programul zilnic un interval anume dedicat împrietenirii cu paginile cărților. Preșcolarii merg la bibliotecă înainte de formarea deprinderii propriu-zise. Li se citește, li se construiește abilitatea de a face predicții, a urmări imagini și a le așeza în ordine cronologică. Nu cred că se pune problema vârstei. Cărțile fac parte din viața noastră cum face parte muzica sau jocul. Motivul pentru care ele dispar la un moment dat ține, cred, de obiceiurile familiilor. Dacă acestea nu le includ constant în rutina zilnică, ele sunt rapid înlocuite de mijloace care servesc pe tavă imaginației lucruri ușor de preluat, fără efort cognitive sau negocieri semantice: televizorul, de pildă, este un astfel de servitor comod al imaginației altora în casa copiilor noștri.

Cum îl putem atrage pe copilul mic spre lectură?

Cred că propria noastră crispare în legătură cu momentul deciziei de a-i face pe copii să citească e prima care amână apetitul lor pentru citit. Dacă am trata lucrurile natural, fără afectare și fără permanentele insistențe despre cum ”ai carte, ai parte”, copiii nu ar mai simți cititul ca pe o obligație, ca pe o modă care aduce plăcere adultului de lângă el. Dacă părinții citesc, dacă ei vorbesc zilnic de sursele ideilor lor, dacă urmăresc, alături de copii, site-uri și platforme cu știri despre tot felul de minuni și descoperiri ale lumii, lectura s-ar insinua în viața copiilor noștri natural. Abandonul ei apare în momentul în care timpul copiilor este în majoritate presărat cu lucruri care simplifică total orice efort al minții. Același lucru se întâmplă și la școală. Dacă profesorul este sursa principală a informației și nu textul scris, lucrurile vin pe calea lecției de învățat: adică a unor scheme elaborate deja de adult pe care elevul le înghite, fără să fie nevoit să intre în textul manualului sau al oricărei alte surse tipărite. Atât timp cât nu facem din citit originea creșterii noastre de zi cu zi, ci scop în sine, n-avem nicio șansă să cultivăm plăcerea lecturii.

Ce fel de cărți sunt potrivite pentru vârsta preșcolară?

Cititul nu este scop în sine, ci instrument de învățare. Învățarea, la vârsta preșcolară, începe de la lumea familiară a copiilor și ajunge la tot ce presupune fascinația naturii. Copiilor le place să învețe despre fenomene ale lumii vii, plante, animale, habitate. Atunci își formează gândirea cauzală, percepția sistemelor și a modului în care noi, ființele vii, suntem legate, una de cealaltă. Cele mai potrivite cărți formează hărțile mentale ale lumii în care trăim, vorbesc despre emoții și puterea copiilor de a avea o voce în lumea în care trăim. Aceasta din urmă se formează prin identificarea cu supereroi și magia puterilor excepționale. Cărțile copilăriei stau la baza sănătății noastre mentale. Cu toții avem nevoie să integrăm miturile străvechi ale luptei dintre rău și bine, să simțim în noi pielea personajelor întunecate și luminoase, deopotrivă.

Care sunt principalele avantaje ale lecturii? Ce atu-uri are un copil care citește?

După ce creierul învață mecanica asocierii literă-sunet și reușește să facă sinteza silabelor, în mintea copilului se întâmplă un salt extraordinar: cuvintele încep să prindă viață, să creeze un film al ideilor, să construiască imagini complexe. În interiorul acestui film – produsul efortului intelectual, cuvintele necunoscute încep să se lege de celelalte și să declanșeze deducții sau presupoziții, din ce în ce mai elaborate, din ce în ce mai inteligente. În timp, copiii care citesc mult învață să perieze cu privirea pagini întregi, să creeze sens instantaneu, să ruleze nu numai imagini, ci și emoții, opinii, convingeri și valori. Cititul este ca o creștere a pielii pe dinăuntru: e un fel de căptușeală inteligentă, de program magic care ne ghidează alegerile, ne conectează neuronii în rețele care fac viața mai ușor de navigat și de transformat în avantajul nostru. Copiii care citesc au sistem de ghidaj interior cu mult mai sofisticat decât restul.

Cum poți să faci momentul lecturii unul plăcut/ incitant/ amuzant?

Întrebarea conține presupoziția că cititul nu este amuzant. Plăcerea cititului este o chestiune de gust cultural: poți să cunoști lumea la televizor, servit de alții, sau poți să o cunoști pe cont propriu, selectându-ți singur autorii, adică lentila prin care te uiți la tine și la restul universului. E cam același lucru când sunt invitată să aleg ce tablou îmi place: acela de la târgul de toamnă, cu pisici pufoase într-un paner sau cel din excursia școlară la muzeu. Poate nu știu inițial ce îmi place, dar, după expuneri repetate la marea artă, gusturile mi se rafinează, alături de emoții și convingeri educate. La școală, exercițiul citirii, în sine, poate fi amuzant dacă el servește descoperirii acestor diferențe de fond în cunoașterea umană. Dacă elevii se simt împuterniciți de lectură, momentul n-are cum să nu fie ceea ce este oricum: amuzant, fascinant și de neînlocuit.

Acest interviu a fost realizat în cadrul festivalului de lectură pentru copii NARATIV, organizat de Asociația Curtea Veche în octombrie 2016.

*Articol preluat de pe Totuldespremame.ro