Uitați-vă măcar cinci minute pe zi la copiii voștri ca atunci când i-ați văzut prima dată. Atunci când nu era nevoie de performanțele lor, iar simpla lor prezență era valoroasă

Unul dintre lucrurile care fac tare rău copiilor și pe care noi, părinții și profesorii lor, îl practicăm chiar și din iubire, este comparația pe câtă productivitate aduce în lume mintea lor. Dacă unul e mai isteț, mai rapid, mai logic, mai talentat față de fratele sau colegul său sigur va stârni mai multe laude și aprecieri explicite. Se va simți mai bun decât celălalt. Acesta din urmă va ajunge să creadă despre sine că e mai puțin ca om.

Ce nu înțelegem noi este, grosier spus, ce procent ocupă mintea în totalitatea unui om. Că dacă ajungi să atașezi definiția copilului tău de cât, ce și cum produce el în lume - note, proiecte, medalii, admirație de la ceilalți - ajungi, practic, să îl reduci la coaja lui, la sistemul lui de navigare prin ceea ce numim realitatea noastră comună.

Omul crește bine, fericit și echilibrat, chiar ancorat în a face, a izbândi, a câștiga, dacă i-a fost întâi sărbătorită ființa, prezența în lume. E vorba de emoția pe care o ai la nașterea copilului tău: el nu face nimic, doar stă acolo întins și este prețios peste măsură, nu-i așa?

Sună teribil de naiv și comun, dar omul este cu mult mai mult decât mintea lui. Copiii învață, prin abuzul pe care îl dăm judecându-le doar productivitatea, să se uite pe sine, să nu își simtă spiritul. Copilul tău - chiar dacă e de 4 la școală, ultimul, lent, mototol, obișnuit, mediocru - este spirit, este simțire, este prezență, este umor, este empatie, este comunicare, este ce visează, ce speră. Nu doar ce știe, ce aplică, ce evaluează sau ce creează.

Valoarea unui om stă și dincolo de operațiile lui mentale. Foarte puțini dintre noi știm să arătăm copiilor că îi vedem și îi validăm dincolo de gimnastica minții lor și de ce fac ei, la vedere, în plan fizic, productiv.

Omul crește bine, fericit și echilibrat, chiar ancorat în a face, a izbândi, a câștiga, dacă i-a fost întâi sărbătorită ființa, prezența în lume. E vorba de emoția pe care o ai la nașterea copilului tău: el nu face nimic, doar stă acolo întins și este prețios peste măsură, nu-i așa?

Pentru începutul ăsta de an școlar, ca să vă ajutați cu adevărat copiii, faceți asta măcar o dată pe zi, 5 minute: regresați la starea pe care ați avut-o acolo, la maternitate, când numai prezența lui era suficientă, incredibil de valoroasă.

De acolo, din starea de sărbătorire a ființei, vin toate deciziile corecte. Nu din așteptările de împlinire a nu-știu-cărui potențial, nu din planurile de succes academic.

Doar din puterea de a ști, măcar 5 minute pe zi, că fiecare din noi e cu mult mai mult decât ce produce la exterior.

*Articol preluat de pe Republica.ro

*Foto: Guliver Getty Images