Despre inconștientul care ne conduce …

Marea iluzie din care se va trezi - treptat și dureros - omenirea e că ce se întâmplă în exterior e responsabil de transformări interne: reacții, emoții, acțiuni. Că lumea de din afară e vinovată pentru ce simțim sau alegem să facem. În paradigma parentală - că noi suntem provocați și puși la încercare de copii, că trebuie să-i controlăm și corectăm. 

Toate sunt sursa marilor dureri și neînțelegeri umane: percepția că suntem atacați, iar viața este despre ridicarea unor ziduri de apărare.

Oamenii vor crește să realizeze că tot ce e în jur doar este; că fiecare eveniment e căpușat de proiecții interioare. Că tot ce vine spre noi e blurat de ce simțim, de ce convingeri inconștiente răsar odată cu el. Că numai noi suntem propriii noștri atacatori.

Că fiecare copil doar este. El însuși. Că noi îl distorsionăm și îi furăm identitatea proiectând asupra lui emoțiile noastre - temerile, programele inconștiente băgate de părinții noștri, la rândul lor.

O să vină o vreme când oamenii se vor întoarce mai mult către peisajul interior, către formele de relief ale emoțiilor personale, conștientizând toate resorturile care ne fac să controlăm realitatea în modul barbar al satisfacției propriului ego. Abia de atunci copiii vor creste sănătos și nedeviați de la spiritul lor: când părinții acestei lumi se vor crește pe sine.