Despre teama de a nu fi un părinte bun …

Dacă îți este greu să pui limite copilului tău - adică cedezi după ce te roagă, te toacă sau face o criză, dacă a ajuns să te manipuleze foarte, super, prea inteligent deja sau să te impresioneze cu ieșiri tulburătoare de plâns sau furie, e posibil să găsești soluția acestor lupte de putere-fără putere în copilăria ta.

Probabil te-au crescut ai tăi cu impresia că trebuie să îi mulțumești pe ei și pe alții, dacă vrei să treci drept fată bună sau băiat cuminte.

Probabil îți este greu să vezi nemulțumire în ochii copilului tău, pentru că ea declanșează automat vinovăția în care ai fost antrenat să te scalzi când nu produceai mulțumire părinților, profesorilor, mai-marilor tăi.

Probabil o generație întreagă de părinți care cedează copiilor lor nu pot pune limite sănătoase sau menține interdicții de bun-simț a fost crescută să își valideze existența doar prin ochii celor care îi voiau comozi și cuminți.

Nu copiii sunt manipulativi, rezistenți, incăpățânați, crizați sau neascultători. Părinții lor provoacă aceste lupte pentru că încă le poartă în ei. Se tem inconștient de ce arată a nemulțumire, frustrare, tristețe în ochii copiilor lor. Se păcălesc că cedează fiindcă îi vor fericiți, când, de fapt, nu vor altceva decât să fugă de ce le amintește că vedeau în ochii propriilor părinți.